Ce beneficii pierd cei cărora li se retrag decorațiile. A. Zegrean: Cel mai puternic este locul de veci gratuit

Data actualizării: Data publicării:
augustin zegrean captura youtube

Retragerea decoraţiilor celor care au condamnări penale atrage pierderea unor numeroase beneficii. Cel mai puternic este locul de veci gratuit, a comentat la Digi24 fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, după anunţul preşedintelui Klaus Iohannis.

"Cel mai puternic este locul de veci. Cei care au Steaua României primesc la moarte loc de veci gratuit.

Dar legea spune că în limita locurilor disponibile. Mai beneficiază de onoruri militare la înmormântare. Se trag şapte focuri de armă, vine armata, cu sicriul pe umăr, cu steagul naţional. Sunt mai multe beneficii. Pot să participe la diverse manifestări, trebuie să fie băgaţi în seamă când sunt manifestări naționale. Plus că se laudă cu ele.

Nu se mai dă scutire de impozit. Pe vremea lui Ceaușescu se dădea scutire de impozit, acum nu se mai dă", a declarat Augustin Zegrean, la Digi24.

Augustin Zegrean: Instanţa nu pronunţă o astfel de decizie, dar legea decoraţiilor prevede asta

"Este un lucru care trebuia făcut, nu trebuie aşteptat până se adună mai multe ca să le retragem pe toate odată. Cei care pierd dreptul de a fi decoraţi trebuie să rămână fără decoraţie. Instanţa nu pronunţă o astfel de decizie, dar legea decoraţiilor prevede asta. Ar trebui când un deţinător al unui astfel de ordin e condamnat să se ştie şi să se propună preşedintelui retragerea decoraţiei.

Este om care se ocupă cu asta și ar trebui ca de fiecare dată când apare câte un astfel de om să i se retragă decorația, mai ales că aceste cazuri sunt publice, ele apar în presă. Titlurile nu se retrag pentru că pentru președinție aceasta este o treabă colaterală. Președintele e cel care conferă decorația, dar există un domn care are această obligație să țină evidența.

Nu este o reparație pentru mine că le retrage lor decorațiile, cel mult e o stare mai bună pentru restul de oameni care au fost decorați. Este acolo și unul care a fost director de penitenciar la Sighet. Cineva, acolo, își bate joc.

Trebuie respectată legea. Nu e mare lucru, că nu sunt mii de oameni decoraţi2, a explicat Augustin Zegrean.

Reacția fostului președinte al Curții Constituționale vine după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că a decis să retragă toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale, inclusiv a fostului Adrian Năstase, acțiunea urmând să fie finalizată în scurt timp.

"Da și pot să vă spun chiar că am decis să retrag toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale și se încadrează în prevederile legii care prevede procedura de retragere a ordinelor naționale, am demarat efectiv această acțiune și ea va fi finalizată în foarte scurt timp, și veți primi prin intermediul departamentului comunicare exact lista decretelor prin care retrag aceste ordine”, a declarat Klaus Iohannis.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri