Ce medie a avut Regele Mihai la examenul de bacalaureat

Data actualizării: Data publicării:
mihai_elev

Înainte să devină rege, Mihai, mare voievod de Alba-Iulia, cum era titulatura sa oficială, era un elev pasionat de matematică și aeronautică. A învăţat cot la cot cu băieţi de viţă nobilă, dar şi cu fii de ţărani. Şi a fost mândru de asta. Arhivele Naţionale păstrează câteva dintre caietele sale de şcoală.

Regele şi-a regăsit caietele, cu lacrimi în ochi, în 2006. A făcut o vizită la Arhivele Naţionale, însoţit de regina Ana. Se bucurau ca doi copii de surprizele peste care au dat, povestesc cei care au asistat la scenă.

Regele Mihai avea 11 ani, când, tatăl său, Carol al II-lea a înfiinţat la Palatul Regal o clasă de liceu specială. S-a numit Clasa Măriei Sale, Marelui Voievod Mihai de Alba Iulia, titlulatura de atunci a Majestăţii Sale. Erau 12 elevi, din toate categoriile sociale. Doar 4 dintre ei au dat examenul de bacalaureat, potrivit documentelor de la arhive.

Matematică, română, gimnastică, franceză, mecanică, zoologie, desen şi istorie erau materiile predate de dascăli de seamă regelui Mihai şi colegilor săi. Nicolae Iorga era unul dintre ei. Pe rafturile Arhivelor Naţionale, există şi carnetul folosit de Mihăiţă, cum îl alinta tatăl său. Printre foile gălbejite se pot descifra cu uşurinţă temele date de profesori, şi semnătura regelui Carol al II lea, că a luat la cunoştinţă ce are de făcut fiul său pentru a doua zi.

În aceeaşi perioadă, tânărul voievod îşi descoperea pasiunea pentru aeronautică. Tatăl său l-a încurajat şi l-a înscris la Şcoala Tehnică a Aeronauticii.

Mihai a fost unul dintre cei 4 elevi din clasa Măriei sale care s-a înscris la bacalaureat. Regele a încheiat examenul cu media 9.50.

Maria Moiş,reporter Digi24: „În arhivele naţionale am gasit inclusiv lucrările de bacalureat ale regelui Mihai. De exemplu, La limba română a primit nota 9, după ce a făcut mici greşeli de ortografie într-un text despre începuturile literaturii noastre scrise. În schimb, la matematică a facut o lucrare impecabilă, pentru care a primit zece”.

Doar câteva luni mai târziu era întronat pentru a doua oară, la nici 19 ani. În ciuda răspunderilor regale şi războiului îşi urmează, ca orice tânăr, şi pasiunile. Aşa se face că la 22 de ani înmatriculează primul său aparat de zbor. Era deja mareşal al armatei Române.

În cutiile păstrate cu stricteţe, există şi certificatul de naştere al Regelui Mihai. Documentul e semnat de Regele Ferdinand, de Regina Maria, şi de tatăl său, Carol al II lea. Data: 25 octombrie 1921. Ora naşterii: 19:40.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri