Coadă la cărțile de identitate. Care sunt explicațiile

Data publicării:
coada

La Braşov, oamenii se duc cu noaptea în cap ca să prindă bon de ordine pe baza căruia să îşi poată reînnoi cartea de identitate. În fiecare dimineaţă se eliberează doar 130 de bonuri, iar cei care nu prind unul o iau de la capăt a doua zi. La Iaşi, aglomeraţia e aceeaşi, însă problemele sunt altele.

Vii la 12 noaptea, la 12 noaptea dacă ai succes să prinzi pe listă un număr exişti, dacă nu, nu exişti”, explică un bărbat.

Angajaţii de la Evidenţa Populaţiei că luna august este mereu extrem de aglomerată.

George Roşca, şef serviciu Evidenţa Populaţiei: Pe de altă parte este perioada de efectuare a concediilor a conaţionalilor noştrii care se întorc din diferite ţări. În această perioadă avem şi un număr foarte crescut de solicitări de oficieri de căsătorii, ceea ce derivă într-adevăr că peste 90% din cuplurile care se căsătoresc, cel puţin unul dintre ei, de regulă soţia îşi schimbă numele de familie.

De la începutul anului, la Braşov funcţionează şi un sistem online de programare, însă foarte puţini sunt cei care îl şi folosesc.

La Iaşi, aceeaşi aglomeraţie, dar din alte cauze. Atât sistemul în care sunt introduse datele, cât și cel care tipăreşte actele de identitate se blochează, aşa că termenul de zece zile în care se eliberează documentele nu mai poate fi respectat.

Renata Marin, șef Evidenţa Populației Iași: A trebuit să decalăm toate cererile pentru că efectiv nu funcționa baza și atunci când nu funcționează baza de date implicit nu se pot produce cărțile de identitate. Cam 2000 de cărți erau încă în lucru din cauza întârzierilor.

La Serviciul pentru Evidența Persoanelor din Iași vin zilnic peste 450 de persoane ca să-şi schimbe cărţile de identitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri