Cum s-a produs accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu. A condus un kilometru în afara drumului

Data actualizării: Data publicării:
razvan-ciobanu-accident-masina

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni dimineață, într-un accident teribil. El se întorcea de la o petrecere, dintr-un club de pe litoral, când a intrat cu maşina lui de teren într-un copac de pe marginea unei şosele, în apropiere de Năvodari. 

Actualizare 14:00. Oamenii care au văzut accidentul cred că victima adormise la volan înainte ca vehiculul de teren să se rostogolească de câteva ori şi să se oprească pe câmp.

- Dincolo de pe islaz a ieşit după şosea. Probabil i s-a făcut rău, ceva s-a întâmplat.

- Trebuia să se trezească, cât de obosit era, la toate şanţurile astea. Şi copaci rupţi. Cine ştie?!

Actualiare 12:30. Designerul Răzvan Ciobanu nu purta centura de siguranță, aceasta fiind prinsă în spatele scaunului, informează HotNews citând surse din cadrul anchetei. Din această cauză și a vitezei, șoferul a fost proiectat în afara mașinii și ar fi murit pe loc.

Autoturismul pe care îl conducea îi aparținea unui prieten din Călărași. De altfel, în mașină au fost găsite două acte de identitate, unul al său și unul al proprietarului. 


În jurul orei 7:15 am fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe drumul județean 226, la intrarea în localitatea Săcele, se pare că șoferul în vâstă de 43 de ani conducea un autoturism de teren dinspre Săcele către Năvodari, iar, la un moment dat, din cauza neatenției în conducere, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul asupra autoturismului și a părăsit partea carosabilă, după care a rulat aproximativ un kilometru și s-a oprit cu autoturismul în mai mulți copaci care aparțineau unei ferme”, a spus Andreea Munteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

Apelul 112 a venit de la un bărbat, muncitor la ferma respectivă, acesta l-a văzut pe conducătorul auto ieșit din autoturism, decedat. Acesta se afla singur în mașină”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului, iar cauza decesului lui Răzvan Ciobanu va fi stabilită în urma necropsiei.

Citește și Adina Buzatu, despre decesul lui Răzvan Ciobanu: Acum se speculează pe tema lucrurilor pe care le-a spus chiar el

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri