Cum vor fi afectați românii din Marea Britanie de respingerea acordului pentru Brexit

Data actualizării: Data publicării:
Britain Reacts To The EU Referendum Result
LONDON, ENGLAND - JUNE 25: Tourists make their way over Westminster Bridge the day after the majority of the British public voted to leave the European Union on June 25, 2016 in London, England. The weakening of the pound against other currencies could mean good news for foreigners wishing to travel to the UK. The ramifications of the historic referendum yesterday that saw the United Kingdom vote to Leave the European Union are still being fully understood. The Labour leader, Jeremy Corbyn, who is under pressure from within his party to resign has blamed the 'Brexit' vote on 'powerlessness', 'austerity' and peoples fears over the issue of immigration. (Photo by Dan Kitwood/Getty Images)

În cei doi ani şi jumătate trecuţi de la votul prin care britanicii au decis să părăsească UE, Brexitul pare să fi adunat nenumărate întrebări fără răspuns. Unele dintre ele îi privesc direct pe români. 400.000 de conaționali locuiesc şi muncesc în Marea Britanie. Ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba, şi-a exprimat speranţa că Guvernul de la Londra îşi va respecta promisiunile în ceea ce-i priveşte pe aceştia. Este vorba despre menţinerea drepturilor pe care le au în acest moment, în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene.

Aţi auzit de atâtea ori despre Brexit şi rareori despre ce înseamnă şi cum s-a ajuns la el. E denumirea dată deciziei Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană prin alăturarea a două cuvinte în engleză Britain şi exit, adică ieşire.

La un referendum organizat în 2016, 51,9% dintre britanici au votat ca țara lor să părăsească spațiul comunitar. Termen limită pentru ca acest lucru să se întâmple este 29 martie 2019.

Şi atunci ce se întâmplă cu românii din Marea Britanie? Ce ştim până acum este că toți vor beneficia în continuare de dreptul de a locui, munci și studia fără restricții până la finalul lui 2020.

După această dată, cei care au trăit în Marea Britanie cel puțin cinci ani pot aplica online pentru ceea ce se numește statut special, un document care le va garanta drepturile actuale. Cei care au mai puțin de cinci ani de rezidență la momentul respectiv, pot rămâne până la termenul la care legea le permite să obțină statutul special.

Pentru că s-a tot vorbit despre Brexit ca o mare provocare a preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene să clarificăm şi ce rol vom avea. Cel de mediator.

De la conducerea Consiliului Uniunii Europene, România va trebui să împace toate opiniile și să găsească numitorul comun în procesul de ieșire a Marii Britanii.

Spre exemplu, s-ar putea ajunge în situația în care britanicii vor cere o amânare a Brexitului. Acest lucru se poate concretiza doar dacă toate celelalte state UE își vor da acordul, iar România va trebui să le convingă.

O ultimă întrebare despre viitoarele condiţii de călătorie în Marea Britanie. S-a pus problema dacă vom avea nevoie de vize. Pentru durate scurte de timp, nu. Dar oricine va dori să muncească, să studieze sau să locuiască în Marea Britanie, după Brexit, ar putea fi nevoit să obțină un permis. Nu există nicio certitudine din acest punct de vedere pentru că deocamdată nu s-au stabilit termenii viitoarei relații dintre UE și Marea Britanie.

Citește și Parlamentul britanic a respins acordul pentru Brexit. Prima reacţie din partea oficialilor de la Bucureşti

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri