Campioană mondială la şah, la doar 13 ani

Data publicării:
sah

O elevă de 13 ani din Iaşi a devenit recent campioană mondială la şah, la grupa ei de vârstă. Fata şi-a bătut, în nouă runde de meci, toţi adversarii din lume. Este singura din România, care a ajuns la această performanţă.

La vârsta la care alţi copii sunt fascinaţi de jucării sau gadgeturi, Miruna stăpâneşte cu măiestrie sportul minţii. Se antrenează de când avea şase ani, iar roadele muncii ei s-au văzut în urmă cu câteva zile. Este campioană mondială.

Miruna Lehaci, campioană mondială la șah: „M-a atras pentru că este deosebit de celelalte sporturi. Nu alergi, nu sari. Stai și te gândești.”

Pe lângă competițiile sportive, fata participă și la olimpiade școlare.

Miruna Lehaci, campioană mondială la șah: „Matematica mă ajută să calculez la șah foarte mult, îmi dezvoltă mintea.”

Este în clasa a șasea și își împarte timpul între școală și șah.

Claudia Lehaci, mama Mirunei: „Ea ne încuraja și ea ne spunea nouă că poate să le facă pe ambele foarte bine și până acum asta s-a întâmplat.”

Elena Calistru - director Colegiul Național Iași: “Este un copil excepțional, cu rezultate foarte bune la învățătură, cu o medie generală aproape de zece. Ascunde în spate foarte multe ore de muncă.”

Miruna are casa plină de medalii, însă ultima, cea de campioană mondială, a fost obţinută cel mai greu

Vasile Manole – antrenor: „A fost o luptă foarte puternică, mai ales cu jucătoarea care a ieșit pe locul 2, departajarea s-a realizat abia în ultima rundă.”

La Campionatul Mondial de Șah Școlar, care s-a desfășurat la Iași la sfâşitul lunii aprilie, au participat peste 550 de copii din 41 de țări. România a obţinut o medalie de aur, una de argint și patru de bronz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...