Când discriminarea se învață la grădiniță

Data publicării:
discriminare la gradinita

Un exerciţiu ce apare în broşura unui concurs naţional pentru copiii de grădiniţă şi clasele primare arată imaginea a doua familii alături de un animal şi de un copil de culoare. Iar elevii sunt întrebaţi „care este intrusul” în respectivele imagini. Ministerul Educaţiei cere ca materialul să fie retras, iar editura a prezentat scuze public pentru ceea ce a calificat drept „o scăpare”.

Un exerciţiu aparent inofensiv, dar care îi învaţă pe copii să discrimineze. Doi bunici alături de o girafă. Doi părinţi europeni, cu un bebeluş în braţe, lângă un copil de culoare. Sunt două imagini care apar în broşura concursului Amintiri din Copilărie. Legat de aceste imagini, copiiilor li se cere să arate intrusul din familie.

Cei mai mulţi dintre părinţi şi chiar reprezentanţii consiliului antidiscriminare spun însă că exerciţiul îi influenţează negativ pe cei mici.

„Aici normal că zici de girafa, dar aici probabil eşti tentat să fii un pic rasist. Copiii de vârsta lui nu cunosc chestia asta cu rasismul şi îi învaţă oarecum să vadă pe cineva diferit! Nu este bine pusă problema”, spune tatăl unui copil.

„Cred că la grădiniță ar trebui să se comporte lumea normal și cu cel negru, și cu cel bogat, și cu cel sărac”, spune o bunică.

A vorbi de intrus, din punctul meu de vedere, este o expresie care la această vârstă generează reacţii adverse. Este o vârstă în care se formează foarte multe prejudecăţi şi stereotipuri care ulterior pot să aibă efecte negative”, spune Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Ministerul Educaţiei îndeamnă la toleranţă în şcoli şi va cere retragerea materialului din şcolile şi grădiniţele unde este distribuit.

Acest concurs nu are avizul Ministerului Educaţiei şi nici nu există un parteneriat între noi, minister, şi editura respectivă, dar asta nu înseamnă că unele concursuri nu pot fi desfăşurate şi fără a avea avizul ministerului, respectând evident nişte criterii. Vom trimite Inspectoratelor Şcolare Judeţene o notă a prin care vom solicita ca unde se desfăşoară acest concurs materialul în cauză să fie retras până la modificarea conţinuturilor, aşa cum înţeleg a precizat public editura”, spune Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Editura care a publicat broşura şi-a recunoscut la rândul ei greşeala.

Scopul testului era de a permite copiilor să îşi exerseze capacitatea de a observa diferenţele. Admitem că alegerea termenului «intrus», un termen folosit des în jocurile pentru copii, a fost una nefericită şi ne cerem scuze tuturor pe această cale”, au scris reprezentanţii editurii pe pagina lor de Facebook.

În plus, editura a anunţat că va remedia „scăparea” şi spun că îndemnul lor este tot pentru toleranţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri