Cât și când trebuie să doarmă un elev?

Data publicării:
copil somn laptop
Foto: Shutterstock

Oboseala în rândul elevilor a devenit un lucru obişnuit. În fața acestui fenomen, profesorii şi părinții se gândesc la note, iar medicii la sănătate. Cum îi facem pe copii să doarmă cât şi când trebuie? În primul rând, trebuie să spună „Noapte bună!” telefoanelor şi tabletelor cu mult înainte de ora de culcare. Iată și alte sfaturi de adormit...elevii.

„Păi, mă culc, nu știu, depinde, pe la 2-3 dimineața? Stau pe calculator și mă uit la seriale. Iubesc serialele!”, mărturisește Andra.

Andra are 14 ani și ar trebui să doarmă, în medie, nouă ore pe noapte. Reușește să se odihnească în jur de cinci ore. Foarte puțin pentru vârsta ei. Timpul petrecut în fața laptopului şi pe rețelele de socializare îi fură Andrei, puțin câte puțin, nu doar orele de odihnă, ci și puterea de concentrare. Iar ca ea sunt mulți.

„Foarte mulți elevi stau până noaptea târziu, chiar spre dimineață, mi-au spus unii dintre ei, mi-au dezvăluit, stau până dimineață pe telefoane mobile, pe calculator, ceea ce produce o excitație la nivelul scoarței cerebrale”, atrage atenția Minodora Malli, profesoară de biologie.

Cine se trezește de dimineață departe ajunge. În cazul elevilor, somnul este extrem de important. La fel și programul școlar. Întârziatul la prima oră și deficitul de atenție sunt doar două dintre problemele cauzate de lipsa de odihnă.

„Mă culc pe la 11-12 seara. Până la ora aia stau pe telefon. Cu aproximație, cred că stau cam 6-7 ore pe zi”, recunoaște o elevă.

„Eu petrec cel mai mult pe telefon în jur de nouă, zece ore. Seara cel mai mult”, spune și o a doua tânără.

„Nouă, zece ore sau poate chiar mai mult în unele zile”, precizează, la rândul ei, Andra.

În fața ecranelor, timpul trece altfel. Accesul la gadget-uri, menite să le facă elevilor viața mai ușoară, se poate transforma, așadar, din binecuvântare în blestem. Mai ales atunci când nu doar societatea se schimbă, ci și propriul corp.

„În momentul în care copiii ajung la adolescență, au loc anumite schimbări la nivelul biologiei lor, astfel încât melatonina și cortizolul sunt afectate și în acel moment ora de culcare tinde să se ducă tot mai târziu și ei să se trezească tot mai devreme. Ecranul, cel care este cu nuanță albastră și este inhibitor de melatonină, influențează foarte mult ora de culcare. Pot să aibă performanțe școlare mult mai mici decât ne așteptăm, pentru că, în momentul în care durata somnului scade, în momentul respectiv atenția, pe de-o parte, este afectată, dar și memoria”, explică Mona Ciurezu, specialist în somnul copilului.

„Părinții trebuie să își supravegheze copiii, noi trebuie să îi influențăm dându-le informații despre efectul negativ al telefonului asupra vieții lor, asupra sănătății lor”, este de părere Minodora Malli, profesoară de biologie.

„Tehnologia are mult spațiu în viața lor. Dacă tehnologia ar fi în viața lor doar cu măsură, doar adusă de către adulți, în mod dirijat, în mod conștient și în mod evolutiv, atunci este în regulă. Ea face parte din noi, din viața noastră, nu trebuie să o excludem”, spune Violeta Dascălu, directorul unei instituții de învățământ.

Studiile arată că, în ultimii zece ani, numărul adolescenților cu vârste mai mici de 14 ani care suferă de tulburări de somn s-a dublat. Chiar dacă în România problema odihnei insuficiente este de multe ori trecută cu vederea, părinții au nevoie de sfaturi.

Mona Ciurezu, specialist în somnul copilului: Deși se spune că rutinele sunt doar pentru bebeluși, eu cred că rutinele ajută foarte mult atât adolescentul, cât și adultul. Ce-ar mai putea părinții să facă este să fie exemplu, pentru că de foarte multe ori impun limitele adolescentului, nu mai ai voie să te uiți după ora nu știu care, dar ei în continuare au, să spunem, niște reguli care lor nu li se aplică.

Pe termen lung, deprivarea de somn poate să afecteze impulsivitatea, pot să apară probleme de comportament, sunt studii care leagă ADHD-ul de somnul insuficient, pentru că se produc niște schimbări la nivelul creierului care afectează modul în care noi funcționăm, crește hiperactivitatea, scade atenția, explică Mona Ciurezu.

Odată cu vârsta, organismul are nevoie de mai puţin somn. Bebeluşii ar trebui să doarmă între 14 și 16 ore, copiii cu vârste cuprinse între 1 și trei ani - 13 ore, iar puștii cu vârste între 5 și 9 ani - 11 ore pe zi. În cazul adolescenților, necesarul de somn este de 9 ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri