Centenarul Marii Uniri. Cum s-a sărbătorit în școli și ce spun copiii

Data publicării:
centenar scoala

Marea Unire e sărbătorită şi de cei mici. În mai multe şcoli din ţară, elevii au intonat imnul naţional, au îmbrăcat costume populare şi s-au prins în hore. Toate acestea, în semn de omagiu pentru Centenarul Marii Uniri.

Sute de elevi de la o şcoală din Capitală au făcut propria paradă. Una a costumelor populare. Deşi nu ştiu foarte multe despre ce s-a întâmplat acum 100 de ani, sunt încântaţi că au avut ocazia să cânte şi să recite poezii, în semn de omagiu pentru România Mare.

„Eu iubesc România şi cel mai mult îmi place că aici am crescut şi aici am trăit”, spune o elevă a Școlii nr. 59 din București.

copii costume populare steaguri
Elevii de la Școala nr. 59 din București au făcut propria paradă a costumelor populare pentru a marca Centenarul Marii Uniri Foto: captură TV

„Vreau să rămân aici să lucrez ca om de ştiinţă”, dă asigurări o alta.

„Bucurie, fericire şi roşu, galben şi albastru”, descrie un al treilea elev atmosfera.

„Este foarte important pentru toţi copiii ţării româneşti - şi când spun ţării româneşti mă refer la România mare - să cunoască importanţa acestui eveniment, Centenarul Unirii”, spune Sinica Pătru, învățătoare.

„Au înţeles, de exemplu, că unire înseamnă să munceşti, să fii devotat, să fii cinstit. Au înţeles că unire înseamnă respect, că unire înseamnă să îi acorzi o şansă celui de lângă tine”, dă asigurări Paula Copăcel, directoarea Școlii nr. 59 din București.

centenar scoala
Ceremonie de marcare a Centenarului Marii Uniri la Școala Mihai Eminescu din Pitești Foto: captură TV

La o şcoală din Piteşti, copiii au făcut un uriaş steag al României, din baloane colorate în roşu, galben şi albastru. Au cântat apoi imnul naţional, alături de militarii veniţi special pentru această festivitate.

„Coridorul şcolii în ultima săptămână a răsunat numai de treceţi batalioane Carpaţii”, mărturisește învățătoarea Nadia Pantazică.

„Mie mi-a plăcut cel mai mult pentru că au venit militarii şi au cântat cu noi imnul României”, declară un elev.

„A fost un gest deosebit, o supriză foarte plăcută”, spune și Marian Haiducu, directorul Școlii Mihai Eminescu din Pitești. din partea direcţiei de comunicare din cadrul Mapn."

Copiii au avut şi un mesaj de transmis...„Să trăiască România! La mulţi ani, România!”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri