Cum își justifică educatoarea agresivă comportamentul

Data publicării:
gradinita

Tensiunile de la grădiniţa din sectorul 2, unde o educatoare este acuzată că a bruscat şi jignit un copil de trei ani, continuă. Pentru prima oară, părinţii care au copiii la grupa dascălului acuzat s-au întâlnit cu oficialii Inspectoratului Şcolar al Capitalei şi au discutat situaţia. Educatoarea nu a participat, dar după mediatizarea scandalului şi-a justificat comportamentul în faţa părinţilor.

Educatoare: Părinţii s-au plâns că eu ţip. Altfel nu am cum să fiu auzită. Dacă vorbesc nu mă ascultă nimeni. Ăsta e sistemul. Nu suntem noi de vină. Sistemul de masă prevede foarte mulţi copii, ca statul să nu plătească personal, personal auxiliar, personal sanitar nu avem, personal didactic.

Aşa a încercat educatoarea să-şi justifice comportamentul agresiv faţă de copiii de trei ani. În discuţiile avute cu părinţii, a recunoscut de altfel şi că foloseşte uneori metode pedagogice neortodoxe.

Educatoare: El ştie acum de scotch şi îşi ia scăunelul şi mai stă acolo când mă supără, în colţ, cu faţa la copii şi se uită. Da, le-am spus că le pun scotch la gură şi aşa mai înţeleg să tacă.

Educatoarea a lipsit în această seară de la discuţia dintre părinţi şi inspectorul şcolar. O întâlnire de aproximativ o oră, în cadrul căreia părinţii au primit câte un chestionar şi au fost rugaţi să răspundă la întrebări.

„Relaţia cu educatoarea, educatoarea - copil, sau dacă suntem mulţumiţi de educatoare, dacă copilul este mulţumit dee educatoare”, spune Andrei Szasz, tatăl copilului abuzat, despre chestionarul primit.

Întâlnirea s-a încheiat fără concluzii. Familia care a depus plângere contra educatoarei nu a primit răspunsurile solicitate.

„Nu am aflat nici până acum cine a fost implicat, miercuri şi joi, în batjocorirea copilului nostru”, spune Andrei Szasz.

Jumătate dintre părinţi, poate chiar mai mulţi, au declarat şi ei că anumiţi copii au spus lucruri şi mai grave. Cineva ne-a declarat că băieţelul ei a spus acasă că doamna Rozalia bate un copilaş în grădiniţă”, spune Julieta Szasz - mama copilului abuzat.

La finalul ședinţei, unii dintre părinţi au ţinut să vorbească însă despre colaborarea perfectă cu educatoarea anchetată.

Noi toţi care am fost la şedinţă acum am fost mulţumiţi, doar părinţii care v-au dat înregistrarea sunt nemulţumiţi”, spune un părinte.

Cazul rămâne în analiza Inspectoratului Şcolar al Capitalei şi al poliţiştilor Secţiei 7.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...