Educatoare care jignea copiii, sancționată doar cu scădere de salariu

Data publicării:
copii gradinita
Foto: GettyImages

Educatoarea grădiniţei din cadrul Şcolii Generale numărul 41, înregistrată pe când agresa verbal un copil de trei ani, a fost pedepsită. Pentru limbajul licenţios folosit în raportul cu copiii pe care trebuie să îi educe, Comisia de Disciplină a unităţii de învăţământ a decis să-i reducă dascălului salariul în următoarele patru luni.

Educatoarea a fost înregistrată de un părinte în timp ce îi numea pe copii „animale”. Împotriva ei, 64 de părinţi de la grădiniţa respectivă au depus un memoriu la Ministerul Educaţiei.

„Sancţiunea primită cu două treimi din cei prezenţi în Consiliul de Administraţie este de reducere cu 15 procente din salariu. 15 procente din salariu pe o perioadă de 4 luni”, spune Marina Manea, inspector ISMB.

Ăsta e sistemul. Nu suntem noi de vină” - aşa a încercat atunci educatoarea să-şi justifice comportamentul agresiv faţă de copiii de trei ani. În discuţiile avute cu părinţii, a recunoscut de altfel şi că foloseşte uneori metode pedagogice neortodoxe.

Reducerea salariului cu 15% pentru următoarele patru luni a fost decisă de Comisia de disciplină a unității de învățământ, respectiv şcoala numărul 41 din Bucureşti, de care ţine grădiniţa.

Sancţiunea a fost luată cu votul a două treimi dintre membrii respectivei comisii.

Părinţii copilului - victimă a educatoarei sunt nemulţumiţi şi consideră că pedeapsa este prea blândă. Directorul şcolii consideră însă că acest caz nu e reprezentativ pentru activitatea cadrului didactic.

Direcţiunea spune că 64 de părinţi au înaintat recent un memoriu Ministerului Educației în care cer să nu fie desfăcut contractul de muncă al educatoarei, iar alţi patru părinți au făcut cerere să-și înscrie copiii la grupa acestui cadru didactic. În paralel însă, Poliția Capitalei s-a autosesizat și face cercetări pentru purtare abuzivă, după ce părinții copilului care ar fi fost agresat de educatoare au depus plângere la Secția 7 din Bucureşti. Și Inspectoratul Școlar s-a autosesizat atunci și a făcut un raport trimis unității de învățămant și Parchetului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri