Elev bătut de colegi, la școală

Data publicării:
elev batut

Bătaia a avut loc în toamna anului trecut, dar părinţii au aflat abia acum două luni.

Savel Botezatu, tatăl copilului agresat: „Mi-a zis că ia bătaie zi de zi, oră de oră, adică în fiecare pauză avea porția lui de bătaie. Nu mi-o zis până n-am aflat de filmare, că o zis că l-au amenințat că-l omoară. O venit cu ochiul vânăt, cu spatele că-l durea. Şi ce v- a spus atunci? Că s-a lovit.”

Monica Botezatu, mama copilului agresat: „M-am dus odată la școală după o adeverință și domnul director mi-a spus în felul următor, să vină soțul la școală că copilul e molcuț și că ia bătaie.”

Profesorii susțin că nu a fost vorba de bătaie, ci de joacă.

Ioan Crupa, diriginte: „Nu cred că în totalitate e real. Nu cred că l-a lovit atât de tare încât să nu...să pară și cred că a fost și pregătit, regizat pentru că unul a filmat cu telefonul.”

Inspectoratul Școlar Botoşani a fost sesizat încă din luna februarie şi potrivit reprezentanţilor instituţiei, cazul este monitorizat. Inspectorul general spune că atât copiii cât şi profesorii au fost consiliaţi de psihologi, însă este contrazis de cadrele didactice.

Reporter: Cei doi copii, cel care a bătut și cel care a luat bătaie, au fost consiliați psihologic?

Diriginte: Nu, că nu avem psiholog.

Reporter: Ați cerut de la inspectorat? Nu am cerut.

Directorul școlii spune că s-a decis ca, în pauze, un cadru didactic să meargă mai des în sala de clasă, dar şi scăderea notei la purtare a elevului bătăuș. Parchetul de pe Lângă Judecătoria Dorohoi a început deja urmărirea penală pentru loviri și alte violențe. Și Direcția pentru Protecția Copilului a demarat o anchetă pentru că băiatul care şi-ar fi lovit colegul este în plasament.

Citiți și:

Ring de box în cel mai bun liceu din Târgu Jiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri