Expert: Ordinul ministrului Educației, un exemplu nefericit de cămașă de forță

Data publicării:
Eleva teme pentru acasa, educatie, scoala_GettyImages-82913350 crop

Nu este realist să cuantificăm numărul de ore petrecute acasă de copii în timp ce își fac temele, în condițiile în care volumul de materie care trebuie acoperită rămâne în continuare foarte mare, spune Marian Staș, profesor și expert în Educație.

Eu am rezerve față de eficiența ordinului și, dacă aș fi în locul ministrului, nu l-aș da din două motive. Ordinul nu e ca profesorii să dea mai puține teme ci ca elevii să lucreze acasă un interval oarecare de timp. Este o fractură de logică, pentru că în relația cauză-efect ceea ce copiii fac acasă e efectul cauzei și atunci când emiți un ordin mă refer la cauze și nu la efect”, a spus Marian Staş, profesor și expert în Educație, într-o intervenție telefonică la Digi24, despre faptul că Ministerul Educaţiei vrea să reglementeze numărul de ore pe care elevii îl alocă acasă rezolvării temelor.

„Un al doilea aspect important îl reprezintă faptul că în acest mod eludăm încă o dată tema esențială, care e legată de ceea ce înseamnă transformarea de arhitectură curriculară autentică. Acești copii, faptul că ei lucrează atâtea ore acasă, e ultimul lucru, după ce înseamnă plan cadru, programe școlare, manuale, ceea ce copiii fac în timpul orelor și așa mai departe”, a spus el.

Marian Staș a evidențiat însă și o „nuanță pozitivă” a demersului făcut de ministrul Educației, anume faptul că este primul semnal în spațiul public al unui demnitar în legătură cu faptul că, acasă, copiii lucrează prea mult.

Pe de altă parte, când spun 60 minute sau 120 minute risc să duc în derizoriu nevoia obligatorie a fiecăruia dintre noi de a lucra, de a rezolva probleme, de a înțelege textul, or asta depinde de stilul de lucru al fiecărui copil, de viteza de a asimila cunoștințele, de nevoia de sprijin”, a subliniat expertul.

În continuare, Marian Staș a spus despre decizia ministrului Mircea Dumitru că „este un exemplu nefericit de cămașă de forță și de pat al lui Procust, la fel ca în cazul planurilor cadru pentru gimnaziu”.

„În învățământul primar și gimnazial sunt vreo două milioane de copii și acționează vreo 150-175.000 de profesori. Cum poți pune într-un singur ordin pentru toată lumea din țară 60 minute pe zi, respectiv 120 de minute pe zi”, a conchis Marian Staș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri