Fără calificative pentru elevii din ciclul primar?

Data publicării:
calificative

Fostul ministru al Învăţământului, Liviu Pop, vrea eliminarea calificativelor pentru elevii din ciclul primar.

Măsura nu este privită cu ochi buni de majoritatea învăţătorilor, care spun că un astfel de pas ar duce la o şi mai slabă evaluare a şcolarilor din România. Şi totuşi, experţii în educaţie cred că ideea preluată din învăţământul occidental ar fi bună. Cu o condiţie!

Insuficient, suficient, bine şi foarte bine - sunt cele patru calificative pe care elevii din invatamantul primar le primesc in locul notelor, de aproape 20 de ani. Nu se stie insa pentru cat timp. Fostul ministru al Educatiei, Liviu Pop, in prezent presedintele Comisiei de Invatamant de la Senat vrea sa le elimine.

„O sa depun un proiect de lege prin care vreau sa eliminam calificativele în învaţamântul primar. Sa nu mai fie calificative pentru elevi, dar asta este parerea mea. Pâna nu o sa discut în interiorul grupului, nu o sa pot sa spun ca depun iniţiativa legislativa. Evaluarea elevilor sa se faca aşa cum exista astazi în unele ţări ale Uniunii Europene, pe alte criterii. E o discuţie mult mai ampla şi pentru asta trebuie schimbata Legea Educaţiei naţionale", a declarat Liviu Pop.

Elena Vasile, învăţătoare: „Totdeauna ne-am aliniat, numai ca preluam ceva ce la noi nu se aplica. Nu avem acelasi sistem de invatamant, nu avem aceeasi baza materiala. Nu avem acelasi buget. Si atunci preluam, aplicam si atunci rezultatele...nici nu asteptam sa apara si schimbam din nou. Schimbam totdeauna din mers”.

Cei mai multi invatatori cred ca o astfel de modificare ar incurca si mai rau sistemul de evaluare.

Georgiana Stanciu, învăţătoare: „Nu avem cum sa luam, sa copiem ce exista undeva, pentru ca nu se muleaza efectiv pe ce suntem noi. Nu putem sa fim ce sunt vecinii nostri, niciodata”.

Alina Pintilii, învăţătoare: „Aceste calificative au fost introduse tocmai in sprijinul cadrelor didactice, a elevilor, pentru a elimina concurenta de la clasa.”

Tincuţa Apateanu, expert în educaţie: „Sistemul este deja implementat in Romania, daca ne gandim la sistemul Step by Step. Acolo, calificativele nu exista. Sunt alte tipuri de evaluare, pentru ca nu se incurajeaza competitia intre copii, ci pun accent pe colaborare”.

Alina Pintilii, învăţătoare: „Consider ca eliminarea oricaror criterii de ierarhizare la clasa nu este in beneficiul copiilor.”

Tincuţa Apateanu, expert in educatie: „Gandindu-ne la efectele benefice vs efectele nocive ale calificativelor din acest moment eu sunt de parere ca da, schimbarea modului de evaluare, cel putin in ciclul primar ar aduce beneficii. De ce spun asta? Pentru ca un simplu calificativ nu ne ofera destule informatii despre care ar fi dificultatile de invatare, ce ar trebui sa mai dobandeasca elevul la nivel de cunostinte, comportamente, aptitudini. Sistemul este destul de obiectiv, pentru ca nu este destul de bine standardizat”.

Alina Pintilii, învăţătoare: „Am putea sa valorizam copiii doar printr-un raport pe care il inmanam parintilor la sfarsitul unei perioade in care parintele sa afle daca al lor copil detine anumite competente.”

Tincuţa Apateanu, expert in educatie: „Ai putea primi o evaluare la matematica, in clasa a 3-a sau a 4-a, in care sa afli ca Mihai stapaneste operatiunile cu fractii, dar mai are de lucru la inmultirea la doua numere cu doua cifre. Si atunci ai idee exact ce trebuie sa faci”.

Expertii in educatie sustin ca evaluarea colectiva ar trebui eliminata, pentru ca produce efecte negative.

Tincuţa Apateanu, expert in educatie: „Evaluarile ar trebui sa fie individuale, confidentiale. Adica, despre nota copilului meu ar trebui sa stiu doar eu si copilul meu. Tocmai pentru a nu exista aceste ierarhizari care nu aduc nimic bun dinamicii de clasa si nu ajuta cu nimic elevul. Cadrele didactice din Finlanda au o autonomie completa. Ei isi aleg resursele, nu au manual unic venit de la Minister, ci chiar isi aleg toate resursele educationale”.

Mai marii din invatamant ar trebui sa se consulte cu profesorii, elevii si parintii, inainte de modificarile pe care le aduc legii educatiei, spun cadrele didactice. Ceea ce in prezent se intampla rar...

Georgiana Stanciu, învăţătoare: „Noi suntem cei care suportam intotdeauna ceea ce spun mai marii nostri. Dar ei nu stiu daca au luat contact, poate ma insel, direct cu ceea ce se intampla in realitate cu scolile din Romania.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri