Mai puțină birocrație în școli și universități, din această toamnă

Data publicării:
dosare

De acum înainte, universităţile şi şcolile nu vor mai solicita copii legalizate la înscriere. Ordinul a fost semnat de ministrul Educaţiei.

„Procesul va fi foarte sigur în măsura în care universităţile, şcolile, funcţionarii care vor trebui să preia aceste dosare vor cerceta cu atenţie documentele originale pe care le vor autentifica pe loc”, a declarat Mircea Dumitru, ministrul Educației.

Universitatea din Bucureşti este printre primele instituţii de învăţămant din România care a renunţat la copiile legalizate.

La concursul de admitere din această vară, candidaţii au adus copii simple ale documentelor, care au fost certificate pe loc prin confruntarea cu documentele originale de către membrii comisiei de admitere.

„Întâi de toate, există posibilitatea de autentificare pe loc, ceea ce este în beneficiul candidaţilor pentru că nu mai trebuie să dea o groază de bani pentru copii notariale de la notari să facă şi acolo nişte cozi suplimentare. Pe de altă parte, există un sistem informatic accesibil de către universităţi prin care se poate verifica autenticitatea documentelor prezentate pentru admitere”, a spus Liviu Papadima, prorector Universitatea din Bucureşti.

Măsura este salutată şi de notarii publici, care spun că pe timpul verii, numărul cererilor de legalizare a actelor se tripla.

Există proceduri diferite de la stat la stat. Există state care au doar copia legalizată, state care permit atât copia legalizată, cât și copia conformă cu orginalul, și state care permit numai copia conformă cu originalul, deci nu ar fi o schimbare într-un anumit trend”, a spus Miruna Popescu, purtător de cuvânt al Uniunii Notarilor Publici din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri