Ministerul Educației ar putea schimba structura anului școlar viitor

Data actualizării: Data publicării:
Pavel Nastase__INQUAM_Octav_Ganea

Structura anului şcolar viitor ar putea fi modificată, a precizat Ministrul Educaţiei. Pavel Năstase nu a dat însă detalii legate de eventualele schimbări. A spus doar că vor trebui respectate vacanţele şi sărbătorile legale.

„Trebuie să respectăm vacanţele şi sărbătorile legale care sunt prevăzute la nivel naţional prin lege. Un nou calendar pentru anul şcolar va fi realizat în viitor pe baza unor discuţii care vor fi la nivelul direcţiilor din Ministerul Educaţiei Naţionale şi pe baza analizelor care se vor face după experienţa anilor precedenţi. Nu putem să spunem că va fi la fel ca anul acesta sau la fel ca cel de acum doi ani de zile”, a spus ministrul. 

Potrivit unui ordin aprobat de ministrul Educației, cursurile noului an școlar 2017 - 2018 ar trebui să înceapă luni, 11 septembrie, însumând 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni).  Structura noului an școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 — 2 februarie 2018) și semestrul al II-lea (12 februarie 2018 — 15 iunie 2018), relatează Agerpres.

Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 — 14 ianuarie 2018)

vacanță intersemestrială (3 — 11 februarie 2018)

vacanța de primăvară (31 martie — 10 aprilie 2018)

vacanța de vară (16 iunie — 9 septembrie 2018)

Suplimentar, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar beneficiază de vacanță în săptămâna 28 octombrie — 5 noiembrie 2017. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.

„Programul național 'Școala altfel' are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 — 31 mai 2018 pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor. Desfășurarea programului 'Școala altfel' nu coincide cu perioada alocată susținerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naționale ale olimpiadelor școlare se organizează, în general, în perioada vacanței de primăvară, potrivit unui calendar specific", se precizează în ordin.

Potrivit MEN, nu vor avea loc cursuri în zilele libere prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil în învățământ. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri