Noua metodă de protest a profesorilor

Data publicării:
profesor

Un profesor debutant câştigă, în România, mai puţin decât un muncitor necalificat. Iar acest lucru se întâmplă de foarte mult timp. După zeci de ani în care au făcut mitinguri şi greve, chiar şi dascălii par să se fi resemnat. Puţin primesc, puţin investesc în profesia lor.

Adrian Enache a intrat în învăţământ acum 20 de ani. În tot acest timp şi-a învăţat elevii cum să facă cele mai rapide calcule, ecuaţii şi pe mulţi dintre ei i-a condus spre podiumuri la olimpiadele de matematică. Aceasta dorinţă de a face performanţă începe încet-încet să se estompeze, însă. Profesorii sunt frustraţi că primesc mai puţini bani ca alţi funcţionari publici, cu o pregătire inferioară.

Adrian Enache, profesor: „Profesorii nu mai protestează activ, ci protestează pasiv. Protestul pasiv înseamnă scăderea calităţii în educaţie. Anul ăsta, m-am ambiţionat să îmi fac orele mai prost decât în anii anteriori. Şi nu merge că dacă eşti obişnuit să lucrezi într-un fel, nu merge să îţi faci orele prost şi să dai rasol. Dar nu mai fac activităţi suplimentare.”

După zeci de ani de muncă, profesorul încasează acum puţin peste 2.600 de lei

Adrian Enache, profesor: „Dacă nu aş avea dirigenţie, probabil în jur de 2.400 lei. Şi cu dirigenţia urcă la 2.600 - 2.700 lei. La mărire acum urcă probabil cu 100, 200 lei. M-am uitat în facturi, curentul s-a scumpit cu 25%, gazele cu 12%, am vrut să cumpăr un pachet de unt. S-a scumpit cu 30%.”

Dacă luăm exemplul unor alţi funcţionari publici, vedem că în primăria sectorului 4 al Capitalei, un muncitor necalificat primeşte de la 1 ianuarie salariul minim brut pe economie, la fel ca un profesor debutant. Şoferii instituţiilor din subordinea primăriei, au totuşi salari mult mai mari.

Simion Hăncescu, preşedinte FSLI: „Dacă e să fiu corect, ei au salarii normale. Cei din educaţie au salarii foarte mici comparativ cu aceste exemple pe care le-am dat. Asta ne nemulţumeşte pentru că, dacă facem referirie la Legea 153, pe o scară de la 1 la 12, 12 coeficientul atribuit preşedintelui ca salariu, învăţământul este poziţionat în treimea inferioară.”

Astfel, un profesor recent ieşit de pe băncile facultăţii este plătit la un coeficient de salarizare de 1,6. Profesorii care depăşesc 25 de ani experienţă, nici măcat nu ajung la un coeficient de 3.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri