Părinții dau 15 miliarde de lei pe an la bugetul Educației

Data actualizării: Data publicării:
copii2

Părinţii elevilor subvenţionează cu 15 miliarde de lei pe an sistemul de educaţie. Calcule făcute de Comisia Europeană arată că asta înseamnă aproape 40 de procente din bugetul acordat de stat. La fel se face şi alte ţări, cu deosebirea că acolo contribuţia familiilor nu trece de 12%. La noi, sistemul sărac nu face decât să accentueze diferenţele dintre copiii bogaţi şi săraci.

Şi lista de cheltuieli continuă. Rechizitele pentru un an întreg costă cam 1.000 lei. Culegerile şi manualele opţionale înseamnă încă 200 lei. Fondul clasei nu a dispărut nici acum: este 150 lei, iar programele after school sunt în medie cam 600 de lei pe lună. Asta înseamnă, anual şi tot în medie, peste 6.000 de lei.

Iar banii cheltuiţi de părinţii elevilor se tot adună până ajung la aproape 15 miliarde de lei pe an.

Daniela Vişoianu, Coaliţia pentru Educaţie: „La 100 lei cheltuiţi de stat pentru educaţie, părinţii mai adaugă în medie încă 39 lei. Sunt părinţi bogaţi care pot să adauge de două ori mai mult. Părintele va investi în copil, dă câţi bani are. Probabil de asta şi statul îşi bate joc de educaţie.”

Părinţii sunt nevoiţi să pompeze în educaţia copiilor de trei ori mai mult decât media europeană în condiţiile în care Ministerul Educaţiei a primit anul acesta 8 miliarde 300 de milioane de lei, peste trei procente din Produsul Intern Brut. Teoretic, statul cheltuie 355 de lei cu fiecare elev. Practic, însă, doar 11 lei şi 15 bani. Diferenţa reprezintă banii pentru salariile profesorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri