„Școala viitorului”, locul în care copiii învață programare, sunt recompensați când reușesc și încurajați când greșesc

Data publicării:
scoala viitorului

Imaginați-vă un loc în care copiii învață programare, sunt recompensați când reușesc și încurajați când greșesc! În astfel de spații inovatoare investesc tot mai multe companii de software din România. Iată cum arată „școala viitorului”, în care orice copil învață să scrie linii de cod, gratuit.

Programator”.

„Doctor de dinți”.

„Inventator de jocuri”.

Sunt doar trei dintre joburile la care visează cei mai mulți copii. Știu că sunt locuri de muncă bine plătite, dar pentru care trebuie să se pregătească ani la rând! Și, cel mai important, toate meseriile viitorului necesită cunoștințe de IT. Capitol la care țara noastră nu stă deloc bine!

Alin Chiriac, organizator Hour of Code în România: „Sunt câteva licee de profil din țară, unde copiii sunt foarte pregătiți și avem și în București și în orașele mari sau în orașele cu centre universitare, unde copiii sunt foarte pregătiți. Însă majoritatea nu au nici cunoștințe de bază. Și avem date de la facultăți care ne spun că elevii sunt foarte slab pregătiți. În acest moment. Adică nu sunt la nivelul la care ar trebui să fie un student”. 

Cei care îi cheamă pe copii la „școli ale viitorului”, așa cum sunt numite spațiile neconvenționale în care se studiază programare, spun că rețeta succesului este simplă! Liniile de cod se învață în primul rând în joacă.

Nu am făcut niciodată o programare și mi-a părut tare, că am făcut și eu o programare”.

Învăț cum să fac propriul meu joc. Am încercat, am pus toate variantele și am văzut că doar una dintre ele e bună și am văzut că nu e greu”, spun copiii.

Alin Chiriac, organizator Hour of Code în România: „Am ales un tutorial, am ales să facem un joc și îl predăm cu ajutorul videoproiectorului dar și asistăm copilul când are nevoie”.

Ca să câștigi bine, trebuie să te pricepi la ceea ce puțini știu să facă. Iar cei mici au înțeles primii de ce programarea este la fel de importantă ca scrisul sau cititul.

Alin Chiriac, organizator Hour of Code în România: „Copiii sunt foarte entuziaști . Ei văd că pot să facă ceva singuri. Cu câteva lucruri pe care le-au învățat”.

Pentru că săptămâna aceasta a fost Hour of Code în toată lumea, și în România s-au organizat peste 2000 de evenimente. Cele mai multe, de când Ora de Programare este prezentă în țara noastră.

Alin Chiriac, organizator Hour of Code în România: „Sunt și evenimente care sunt ogranizate de companii . Sunt companii care organizează evenimente pentru copiii lor. Sunt companii care au chemat ca și noi copii. Și îi ajută să parcurgă prima lor oră de programare”.

Deși elevii din România sunt în fiecare an pe podium, la olimpiada la informatică, stăm încă prost la capitolul „programatori de top”. Și totuși, multinaționalele au văzut potențialul tinerilor și au ales să investească în formarea viitorilor angajați.

Alin Chiriac, organizator Hour of Code în România: „Obiectivul nostru este să ajutăm cât mai multe persoane să descopere tehnologia. Să parcurgă o oră de programare. Dacă la finalul acestei săptămâni am depășit jumătate de milion de copii care au făcut programare, noi suntem mulțumiți. Pentru că ne apropiem și mai mult de viitor”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri