14.000 de oameni au alergat în Capitală

Data publicării:
atletic

Dacă ieri peste 3000 de copii au alergat prin centrul capitalei, astăzi, adulţii au luat startul. Cei mai bine antrenaţi s-au încumetat la traseul de 21 de kilometri, în timp ce alţii s-au înscris la cursele mai scurte: proba individuală de 10 kilometri şi cursa populară, de 3,6 kilometri.

La start s-au aşezat şi câţiva sportivi cu dizabilităţi, care au parcurs traseele în scaune cu rotile.

„Este a doua oară când particip la un astfel de eveniment, e din ce în ce mai bine organizat, foarte multă lume a început să iasă pentru că se aleargă pentru o anumită cauză”, a spus unul dintre aceștia.

După o oră şi două minute, primul alergător care trecea linia de finiş a semimaratonului era un kenian. A fost urmat, la patru minute distanţă, de un român.

Competiţiile sportive în mijlocul oraşului au devenit foarte populare în ultimii ani. Oameni de toate vârstele au transformat mişcarea într-un mod de viaţă.

De cinci ani în Bucureşti este organizat Semimaratonul Internaţional. „Odată ce începi să alergi şi intri în comunitatea asta devii dependent şi pe asta o spun din proprie experienţă”, a declarat Valeria Răcilă Van Groningen, organizator al semimaratonului.

Semimaratonul de la Bucureşti a avut şi un scop caritabil. Mulţi oameni au alergat pentru diverse cauze umanitare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri