Agresor împușcat după ce a atacat un polițist cu sabia la Iași

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie_fb

Un agent de poliţie a fost rănit de un tânăr înarmat cu o sabie. S-a întâmplat azi-noapte, la Iaşi, după ce tatăl agresorului a sunat la 112 şi a cerut ajutor, pentru că fiul său, un om cu probleme psihice, devenise violent. Pentru a-l imobiliza pe tânăr, agenţii au tras mai multe focuri de armă şi l-au împuşcat pe agresor în picior.

Scandalul a izbucnit când tânărul l-a dat afară din casă pe tatăl său. Acesta din urmă a cerut ajutorul poliţiştilor la 112. La faţa locului au ajuns rapid doi agenţi, dar şi un echipaj medical.

Solicitarea a fost făcută pentru un tânăr de 32 de ani, cu afecţiuni psihice preexistente”, spune Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon" Iaşi.

Au găsit bărbatul agitat, necooperant, a fost nevoie de intervenţia echipajelor de Poliţie. Acesta s-a manifestat violent, tăind un poliţist cu o sabie, pe care acesta o avea, în regiunea suprasprâncenară dreaptă”, spune Nicolae Pralea, purtătorul de cuvânt al SAJ Iaşi.

Tânărul violent a aruncat cu sabia şi în ambulanţă şi a stricat un aparat medical în valoare de 25.000 de euro.

Toată interfaţa monitorului, display-ului distrus fiind, vom vedea la expertiză ce defecţiuni se constată, dacă poate fi reparat şi cât costă. Din păcate, acest aparat, care salvează vieţi, este imobilizat acum, fiind defect”, afirmă Nicolae Pralea - purtătorul de cuvânt al SAJ Iaşi.

Pentru a-l opri pe tânăr, echipajul de poliţie a cerut întăriri.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au participat la intervenţii, au folosit armamentul din dotare”, spune subinspector Anca Vîjîac - purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Poliţistul rănit a fost dus la spital, unde a primit îngrijiri şi este în afara oricărui pericol. Sub supraveghere medicală, la Terapie Intensivă, a rămas, însă, agresorul împușcat în picior.

A fost operat de o echipă complexă, cea mai importantă leziune fiind leziunea de arteră femurală”, spune Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi.

Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru ultraj, iar ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...