Alunecarea de teren din Alunu amenință un drum județean și un râu

Data actualizării: Data publicării:
alunecare teren Alunu 3 020617

Alunecarea de teren din comuna Alunu, judeţul Vâlcea, pare de neoprit. De câteva zile, utilajele escavează fără oprire pământul, dar malul se apropie de drumul judeţean care străbate comuna. Șase familii au fost până acum evacuate.

„Dacă nu vom reuşi să o stopăm până în drumul judeţean vor fi probleme. Sunt şi locuinţele respective, iar după aceea va ajunge în râul Olteţ. Dacă ajunge în râul Olteţ va fi o mare problemă pentru că se va inunda localitatea. Trebuie găsite soluţii”, declară David Ciobanu, viceprimarul comunei Alunu.

„Dacă vine o ploaie torenţială cum a fost acum un an sau doi, în două nopţi e inundat tot satul Alunu”, spune un localnic.

Valul de pământ se îndreaptă spre drumul județean și râul Olteț. Dacă ajunge în albie şi o blochează, localitatea ar putea fi inundată. De aceea se muncește la foc continuu pentru a căra pământul ce a depăşit digurile construite până acum.

Este însă o soluție care doar încetinește alunecarea. Malul este la circa 30 de metri de șosea. Se așteaptă, în zilele următoare, concluziile comisiei interministeriale care a venit la Alunu. A fost analizată situația din teren și au fost ridicate documente de la exploatarea minieră Berbești Alunu.

Începută acum aproape o lună, alunecarea de teren din comuna Alunu a parcurs mai mult de doi kilometri. Halda de steril provenită de la exploatare minieră a CET Govora a înghiţit peste 20 de hectare de teren, printre care o pădure de salcâm şi mai multe terenuri agricole.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri