Andre Rieu a organizat o gală caritabilă pentru victimele Colectiv

Data publicării:
rieu gala colectiv donatie

„Când ai prieteni vrei să îi ajuţi. Când acest teribil accident s-a întâmplat, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă urc în avion şi să vin să ajut. Cum puteam face asta decât prin muzică? Am fost aici, în faţa clubului, plângând alături de voi. Am decis să dau victimelor toţi banii obţinuţi din vânzarea acestui DVD. Suma exactă a fost 137.000 de euro. Rotunjim suma pentru victime la 150.000 de euro”, spune Andre Rieu, violonist.

Artistul a venit cu trei dintre medicii care au tratat răniţii de la Colectiv pentru a se asigura că aceşti bani vor fi folosiţi corespunzător. Medicii au vorbit despre tratamentele de care au nevoie victimele, au spus că faptul că vieţile lor au fost salvate a fost doar un pas. Este nevoie ca aceşti tineri să aibă o viaţă normală de acum încolo şi pentru asta au nevoie de doi, trei ani de recuperare, este nevoie de intervenţii chirurgicale repetate, creme şi haine speciale.

Medicii au mai spus că 150.000 de euro nu sunt suficienţi, este nevoie de miliarde de euro, aşa că Andre Rieu a anunţat că DVD-ul va fi pus în vânzare în acelaşi lanţ de supermarketuri şi toţi banii strânşi din vânzarea acestui DVD vor fi donaţi şi de acum încolo asociaţiei Colectiv.

Un interviu în exclusivitate cu Andre Rieu puteţi urmări în această seară la emisiunea Jurnal de Seară, la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri