A fost stins incendiul de la depozitul de deşeuri plastice din Bihor

Data actualizării: Data publicării:
incendiu-nojorid-bihor

Un incendiu puternic a izbucnit luni după-amiază la un depozit de deşeuri plastice din comuna Nojorid, situată la circa opt kilometri de Oradea. Din primele informații de la această oră, nu s-au înregistrat victime.

Actualizare 22:00. Incendiul de la depozitul de mase plastice din Nojorid a fost lichidat, după intervenţia celor peste 60 de pompieri, cu zece autospeciale, a anunțat Ţipter Nandor, de la ISU Bihor.


În comuna bihoreană Nojorid, ard deşeuri de plastic pe o suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi într-un depozit de mase plastice şi hârtie, cu degajare mare de fum.

„Pentru stingerea incendiului se acţionează cu opt autospeciale de stingere, un echipaj CBRN şi o autoscară cu echipamente specifice. Pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor, la faţa locului se află şi două ambulanţe SMURD. Comanda intervenţiei este preluată la locul incendiului şi coordonată de inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Sorin Caba. A fost emis şi un mesaj prin sistemul de avertizare Ro-Alert, pentru ca oamenii din Nojorid să ia măsurile specifice, pentru că este degajare mare de fum, să nu iasă din case. Vântul îşi schimbă direcţia şi să fie protejaţi”, a declarat plutonierul Nandor Ţipţer, reprezentant al biroului de relaţii cu presa al ISU Crişana, potrivit Agerpres.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri