Avocatul Mitropolitului Ardealului: cartea lui Becali a fost scrisă de călugării de la Muntele Athos

Data publicării:
avocat daniel ionascu

„Nu a avizat cartea, ci a binecuvântat-o. Nu există carte care apare în biserică să nu apară fără binecuvântarea unui ierarh, că este mitropolit, că este arhiepiscop, că este episcop vicar. Un părinte de la Muntele Athos a mers la Înalt Prea Sfințitul și i-a cerut să-i dea o binecuvântare d-lui Becali, în așa fel încât să scrie pe viitor o carte. Nu s-a pus problema unui capital de nicio natură, nici juridică, nici materială”, a spus Daniel Ionașcu.

Avocatul a repetat că nu George Becali a fost cel care a cerut binecuvântarea mitropolitului Streza.

„Au cerut călugării de la Athos care au scris lucrarea, această lucrare este un coautorat. Este titlul autorului, însă corectura, grafica, textul și tot ce e acolo a aparținut călugărilor de la Muntele Athos”, a spus avocatul.

El a adăugat că vizita făcută de mitropolit la penitenciarul în care era deținut George Becali face parte dinte-o serie de vizite făcute în închisorile din România. „A cerceta pe cei închiși în temniță este o poruncă bisericească”, a arătat avocatul.

Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, a fost audiat astăzi în calitate de martor la Direcția Națională Anticorupție, în dosarul deținuților-scriitori.

Declarațiile avocatului contrazic însă afirmații făcute recent de Mitropolitul Ardealului.

Numele meu nu e trecut niciunde în carte. I-am dat referat. Dar au vrut să facă așa, show, că i-am dat eu în scris. Nu m-a deranjat cu nimic. Dimpotrivă, mi-a făcut o cinste, pentru că Biserica l-a cinstit pe Becali ne-a ajutat și pe noi la Catedrală, noi i-am dat Crucea Șaguniană, dar atât. El face pentru bine. Acum își îndreaptă atenția spre oamenii bolnavi și încearcă să ajute spitale. Foarte bine, s-o facă. La un astfel de om nu poți să contribui să fie eliberat? Eu am fost și l-am vizitat”, spunea IPS Laurențiu Streza într-un interviu acordat în luna mai publicației Turnul Sfatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri