Bucureștenii din Floreasca nu vor zgârie-nori

Data publicării:
floreasca

Cei care se opun construcţiilor susţin că proiectul nu mai corespunde nevoilor actuale ale locuitorilor. Ba mai mult, PUZ-ul nu ar respecta normele europene.

„Acest PUZ a fost dat acum cinci ani, s-au schimbat datele problemei, s-au schimbat anumite norme europene, legislaţia noastră s-a schimbat şi a început să fie mai bine pusă la punct, în conformitate cu normele europene”, spune Diana Popuţoaia, locuitor al cartierului Floreasca.

O altă nemulţumire este legată de înălţime, în contextul în care în cartierul Floreasca predomină clădirile cu patru etaje.

„E o problemă de înălţime. S-a spus nu P25, respectiv o înălţime maximă de 105 metri, ar trebui să ne reducem la cât sunt turnurile în zonă, de P+11. Nu văd care-i relevanţa”, spune Paul Pop, avocatul dezvoltatorului imobiliar.

Potrivit Planului Urbanistic General, înălţimea admisă este mult mai mică.

„Aceste construcţii care sunt definite drept construcţii foarte înalte trebuie să se înscrie numai în acele locaţii pentru care în Planul Urbanistic General a fost prevăzut acel romb. Altfel, consiliul care tot el a aprobat în 2000 va fi pus în situaţia să modifice PUG-ul”, spune Adrian Bold, arhitect şef al Capitalei.

Oamenii se tem că va fi distrusă Hala Ford, monument de patrimoniu.

„Proiectul propune transformarea unei clădiri de patrimoniu, pe care doresc să o reconsolideze, aşa şi-au asumat obligaţia, dar doresc să o transforme într-o zonă comercială. Avem deja zone comerciale în cartier, nu mai e necesar”, spune Gabriela Anghel, reprezentant al Grupului Floreasca.

Nemulţumirile locuitorilor din cartierul Floreasca se leagă şi de faptul că noul proiect imobiliar va distruge spaţiul verde din zonă, însă dezvoltatorul susţine că doar 40% din spaţiu va fi afectat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri