Captură-record de ţigări de contrabandă

Data actualizării: Data publicării:
tigari

Captură-record în portul Constanţa: într-un container au fost descoperite ţigări de contrabandă, în valoare de două milioane 800 de mii de euro. În acte, în cele 1400 de baxuri ar fi trebuit să se afle hârtie de copiator, destinată unei firme din Capitală. Containerul, plin cu ţigări, venise cu un vapor, din Thailanda.

Captura din Thailanda a fost realizată în cadrul operaţiunii „Scut”, derulată de ANAF, care are drept scop intensificarea cotroalelor la frontieră pentru prinderea contrabandiştilor de ţigări. După ce au scanat containerul şi au verificat actele, vameşii şi-au dat seama că ceva era în neregulă, aşa că l-au desigilat. În loc de hârtie de copiator au dat de milioane de ţigări.

Ţigările de contrabandă ar fi urmat să ajungă la o firmă din Capitală şi apoi pe piaţa neagră. Dacă s-ar fi vândut, contrabandiştii ar fi câştigat aproape 3 milioane de euro, au calculat inspectorii ANAF.

Nici măcar şoferul nu ştia ce transportă: „L-am luat din terminal, i-am făcut scanner, verificare, după aceea am venit aici, la rampă. Am auzit târziu, când s-a apucat să-l încarce înapoi că în loc de marfa care trebuie sau o parte din ea era altceva, cu totul altceva, ţigări.

Baxurile au fost descarcate în depozitul Vămii Constanţa Sud - Agigea.

Dorel Fronea, vicepreşedintele ANAF: „Au descoperit 14 milioane de ţigarete. Este cea mai mare captură din ultimii ani. Este a doua după ce în anul 2012, decembrie, am descoperit un container de 12 milioane de ţigarete la Albiţa”.

Anca Medrea, reporter Digi24: „Toate cele 14 milioane de ţigarete sunt încărcate în acest container şi urmează să fie duse la o societate comercială care se va ocupa cu distrugerea lor”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri