Cluj-Napoca, oraşul cu cele mai mari creşteri ale chiriilor

Data publicării:
blocuri

Dezvoltarea economică a transformat Cluj-Napoca în oraşul cu cea mai mare creştere a chiriilor într-un singur an, potrivit studiilor.

Cel mai mult s-au scumpit apartamentele cu două camere, în ultimul an. Proprietarii cer acum 330 de euro, cu 32% mai mult decât anul trecut pentru locuinţele aflate în apropierea unui campus universitar”, transmite corespondentul Digi24.

„M-am mutat în 12 locuri deci s-au schimbat de la an la an. Pot da un exemplu. Pentru 90 de euro puteam găsi o cameră cu confort mediu, dar acum costă de la 100 până la 125 de euro”, spune un chiriaş din Cluj-Napoca.

Pe locul doi în clasamentul scumpirilor se află Capitala, dar creşterile sunt mai mici. Un apartament cu două camere poate fi închiriat acum cu 300 de euro pe lună, cu doar 3% mai mult faţă de anul trecut.

Chiriile cresc chiar în septembrie, exact înainte de începerea anului universitar, când studenţii vin în Bucureşti şi încep să îşi caute locuinţe”, explică Adina Patilea, analist imobiliar.

Creşterea chiriilor este pusa şi pe seama epuizării fondurilor din programul Prima Casă şi a majorării avansului la creditele ipotecare.

„Mai e şi efectul Legii dării în plată, care a blocat tranzacţiile, ceea ce pune o presiune pe piaţa chiriilor”, crede Daniel Crainic, reprezentantul unui site de anunţuri imobiliare.

În Timioşara. Un apartament cu două camere se poate închiria cu 270 de euro pe lună, cu 40 de euro mai mult faţă de anul trecut. Tinerii au găsit soluţii - împart chiria.

„Păi suntem patru, sunt eu cu prietena mea, vărul meu cu prietena lui”, spune un tânăr.

La Iaşi costurile pentru închirierea unei locuinţe sunt aproape neschimbate.

„Doar chiriile garsonierelor au crescut în Iaşi. Înseamnp un avans de 12 procente într-un an. O garsonieră poate fi închiriată, în medie, cu 190 de euro”, transmite corespondentul Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri