Comisia de control a SRI cere o nouă legislație privind securitatea cibernetică și cartelele prepaid

Data publicării:
telefon getty-1

Se cere verificarea și completarea mai multor acte normative care țin de reglementarea măsurilor de prevenirea și combaterea terorismului, legi care reglementează securitatea națională, inclusiv legislația cadru privind regimul juridic al străinilor din România.

Comisia parlamentară de control asupra activității SRI crede că este nevoie de două inițiative legislative, una care să reglementeze regimul juridic al cartelelor prepaid și una privind securitatea cibernetică.  

Aproximativ 14 milioane de cartele prepaid sunt folosite acum în România. Peste un milion sunt active în Europa. Neoficial, trei milioane de SIM-uri din România ar fi ajuns în Orientul Mijlociu.

Comandouri teroriste din Siria şi Irak folosesc cartele din România pentru a pune la punct atacuri teroriste. Confirmarea vine chiar de la Serviciul Român de Informaţii, care spune că fenomenul a căpătat amploare şi cu greu poate fi acum stăpânit.

Problema principala a serviciilor secrete din România este aceea că oricine, oricând inclusiv de la un simplu automat poate cumpără o cartelă prepaid. Nu ai nevoie de datele din buletin. Pot fi folosite, astfel, oriunde în lume inclusiv în organizarea unor acţiuni teroriste.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri