Conducerea ClujArena și reprezentanții ISU se contrazic pe originea incendiului

Data publicării:
foto radu bordei

- Dar ce a luat foc?

- A luat foc!

- Momentan aici a zis paza să staţi!

- Păi stai, ce faci, mă închizi aici?

- Ţi se pare că e închisă uşa?

- Păi da, mi-ai închis uşa!

Totul s-a întâmplat la scurt timp după debutul partidei amicale România-Spania. Pompierii spun că fumul gros în care au stat jurnaliştii sportivi provenea de la o defecţiune a instalaţiei care deserveşte liftul ClujArena.

„A fost vorba despre o suprasolicitare a instalaţiei care deserveşte ascensoarele de pe ClujArena, pompierii au intervenit prompt cu stingătoare şi nu au fost alte probleme deosebite”, a declarat Vicenţiu Rendeş, purtător de cuvânt ISU Cluj.

Conducerea ClujArena spune că problemele ar fi fost provocate de un hard-disk şi nu de lift.

„Am avut un hard de la sistemul de supraveghere video care a facut un scurt circuit. Pompierii au intervenit rapid, noi am securizat în primă instanță liftul pentru zece minute”, a declarat Radu Raţiu, director ClujArena.

Primarul Emil Boc, la finalul partidei, nu aflase că pe ClujArena a avut loc un incident

Nu a fost nimic care să pună în pericol desfăşurarea jocului, nu am aflat nimica, asta deşi am stat lângă preşedintele Federaţiei Române, preşedintele Federaţiei Spaniole”, a spus Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Iniţial, partida România-Spania ar fi trebuit să se dispute pe Arena Naţională, dar stadionul din Capitală nu avea autorizaţie ISU de securitate la incendiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri