Cum a obținut Hexi Pharma un sediu de trei ori mai ieftin decât prețul pieței, de la primărie, în mandatul lui Traian Băsescu

Data publicării:
hexi med

3 mai 2004, ora 13:00. La sediul primăriei Capitalei, un notar public intră în biroul lui Traian Băsescu. Are un contract de vânzare-cumpărare. Primarul, aflat în ultimul an de mandat, semnează pentru vânzarea unui spaţiu comercial din zona Unirii. Preţul: 60.425 de euro. Adică 300 de euro pentru metrul pătrat.

„Sincer, nu îmi amintesc. În mandatul meu s-au vândut mii de spaţii. Dacă vânzarea s-a făcut corect şi cu aprobarea CGMB, nu văd nicio legătură cu subiectul la zi”, spune fostul președinte.

Cumpărătorul celor 212 metri pătraţi, împărţiti la parter şi mezanin, este Universitar Pharma, al cărei reprezentant, de numai 29 de ani, este Alexandru Condrea.

În 2005, Universitar Pharma îşi schimbă numele în Hexi Pharma.

Din 2008, birourile companiei şi clinica medicală a grupului Hexi funcţionează în sediul din zona Unirii.

Surse din piaţa imobiliară susţin că în perioada 2004-2005, preţul mediu pentru metrul pătrat construit, în zona cu pricina era de 1.000 de euro. Valoarea reală a spaţiului ar fi fost de peste 210.000 de euro.

Digi24 a solicitat în scris lămuriri Primăriei Generale, privitoare la această tranzacţie.

„În evidenţele instituţiei noastre figurează spaţiul situat în blocul M61, tronson 2, magazin 6 cu suprafaţă construită desfăşurată de 212,24 mp. Pentru vânzarea acestuia a fost organizată o licitaţie publică în data de 30.01.2004, iar S.C. Universitar Farma S.R.L a fost desemnată câştigătoare”, arată biroul de presa al PMB.

Municipalitatea a refuzat să ofere detalii despre felul în care a fost evaluat spaţiul, despre motivele pentru care a fost scos la vânzare şi despre alţi participanţi la licitaţia din ianuarie 2004.

Reprezentanţii municipalităţii au transmis telefonic că la această adresă Primăria Generală nu mai deţine niciun spaţiu comercial.

Bulevardul Octavian Goga este o zonă ultracentrală a Capitalei. Majoritatea blocurilor din zonă au fost ridicate în anii '80. Cele de la strădă au fost proiectate cu spaţii comerciale la parter.

„Blocul a fost făcut şi repartizat prin primărie pentru locatarii cu probleme locative la momentul ăla. Care erau evacuaţi în general din case naţionalizate. Asta se întâmpla în 2003”, spune un locatar.

La numărul 14, majoritatea spaţiilor de la parter sunt închise.

„Din cauza primăriei, că e chiria scumpă. Unu: chiria scumpă. Ele nu sunt renovate de niciun fel înăuntru. Bani mulţi, materiale multe ca să refacă. Ca să bage unul bani să-l facă trebuie să plătească chirie. Nu sunt bani pentru cumpărare. Vin, se duc la primărie. Când aude de chirie, fuge omul”, spune un paznic.

În prezent, la adresa de pe bulevardul Octavian Goga, la numărul 14, funcţionează clinica HEXI MED, la care Dan Alexandru Condrea deţine 80 la sută din acţiuni. Potrivit Ministerului de Finanţe, aici sunt 11 angajaţi, profitul este 0 şi pierderea declarată în 2015 - de aproape 300.000 de lei.

Firma-mamă a grupului, Universitar Farma S.R.L, care a fost înfiinţată de tatăl lui Dan Alexandru Condrea în 1994, a beneficiat timp de 11 ani de spaţiu gratuit şi utilităţi plătite în incinta Spitalului Universitar, prin semnătura directorului de atunci, Sorin Oprescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri