Cum s-au acomodat în România refugiaţii de la centrul din Galaţi

Data publicării:
refugiati germania getty

„În prima zi când am ajuns, am mers într-un market şi o femeie le-a dat acolo copiilor câte o lămâie, iar o altă persoană le-a dat câte un ban la fiecare copil”, spune Khaerie Mohamed, refugiată.

„Au jucării, la masă pot desena, pot picta, avem şi cărţi, pot citi, e un fel de acomodare, dacă vreţi şi cu învăţarea limbii române”, spune Dorel Hurduc, director adjunct centru refugiaţi Galaţi.

Împinsă de teroarea războiului, familia Mohamed a părăsit Siria în urmă cu trei luni şi jumătate.

În Siria, totul s-a schimbat. Oricând poate să vină o bombă sau o rachetă asupra noastră”, spune Aboaisa Mohamed, refugiat din Siria. El a fost cerut de Armată şi nu vrea să se amestece în războiul lor, nu vreau să omor pe nimeni”, adaugă Aboaisa Mohamed.

Bărbatul, soţia lui şi cei doi copii gemeni au trecut prin Liban, Turcia şi Grecia. Un drum care i-a costat 9.000 de euro şi care i-a adus în situaţii limită. Vaporul care i-a adus în Grecia era să se scufunde în Marea Egee, iar în Turcia au stat în arest nouă zile.

Oamenii ar fi dorit ca punctul final al călătoriei să fie Germania, dar au fost preluaţi de autorităţile române, ca urmare a angajamentelor asumate de ţara noastra în faţa Uniunii Europene.

„Prima zi când au ajuns, s-au dus într-un market şi o femeie le-a dat acolo câte o lămâie, iar o altă persoană le-a dat câte un ban la copii”, adaugă Khaerie Mohamed.

Peste trei luni, refugiaţii sosiţi la Galaţi vor primi acte de identitate.

Solicitanţii de azil beneficiază de o sumă de 16 lei pe zi în care intră şi procurarea de hrană”, declară Dorinel Geru, comisar şef Poliţie, director centru refugiaţi Galaţi.

În centrul de refugiaţi din Galaţi, azilanţii au la dispoziţie bucătării, săli de fitness, acces la internet, locuri de joacă, terenuri de sport, un miniparc şi acces gratuit la obiecte de igienă .

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri