GAFĂ. Mascații au năvălit la adresa greșită și au lovit doi pensionari nevinovați: „S-a respectat procedura!”

Data actualizării: Data publicării:
politisti mascati foto politia romana facebook 05 08 2015-2

Doi pensionari din Bucureşti nu vor uita prea curând prima întâlnire cu viitorul lor ginere. Veniseră cu fiica lor în vizită în casa iubitului fetei, când pe uşa apartamentului au năvălit mascaţii. Agenţii de la trupele speciale căutau o femeie suspectă de înşelăciune, care, potrivit evidenţei populaţiei, locuia la acea adresă.

Până să se convingă că cei din apartament habar n-aveau cine e suspecta, poliţiştii au respectat întocmai procedurile: au îndoit uşa cu berbecul, i-au trântit pe jos, i-au ameninţat cu arma şi i-au percheziţionat pe "suspecţi". Iar pe cei mai puţin "cooperanţi" i-au convins cu patul armei. Apoi au plecat fără să-şi ceară scuze.

Cam aşa au intrat agenţii de la trupele speciale din Prahova în apartamentul din Capitală al unui profesor de istorie.

Corneliu Riegler, proprietar: „N-au sunat la uşă. Şi-au făcut simţită prezenţa lovind cu berbece în uşă şi dând cu picioarele în uşă, în condiţiile în care uşa era descuiată. Ar fi putut să apese pe clanţă şi să intre normal”.

Mascaţii căutau o femeie suspectată de înşelăciune, dar au găsit... doi bătrânei speriaţi, care nu înţelegeau ce li se întâmplă. Iubita proprietarului i-a întâmpinat pe agenţi în holul apartamentului.

Corneliu Riegler: „Au pus-o în genunchi şi cu mâinile la ceafă şi cu puşca îndreptată spre ea. Din bucătărie a ieşit mama acesteia de 70 de ani. Au luat-o de păr şi au trântit-o aici în hol Din această direcţie a venit tatăl de 70 de ani. Pe el l-au lovit cu patul puştii”.

Iubitul fetei nu era acasă când s-a întâmplat totul. A venit într-un suflet, când tânăra cu care urmează să se căsătorească l-a sunat plângând speriată. Când Corneliu Riegler a ajuns acasă, poliţiştii tocmai plecau.

Viitorul socru al profesorului de istorie şi-a scos un certificat medico-legal care atestă rănile de pe braţe. Deşi victimele susţin că mascaţii au făcut exces de zel, reprezentanţii poliţiei spun că intervenţia a respectat întocmai procedura obişnuită.

Raluca Brezeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova: „După ce au sunat la uşă conform procedurii, poliţiştii au încercat pătrunderea în locuinţă prin forţarea uşii de acces, dar în acelaşi timp persoanele aflate în interior au răspuns şi au deschis uşa. S-a stabilit că acestea nu au legătură cu dosarul penal aflat în cercetare, astfel că nu s-a continuat activitatea procedurală de percheziţie”.

Proprietarul apartamentului e hotărât să depună o plângere împotriva celor care i-au speriat viitorii socri. Legea e, însă, de partea poliţiştilor.

Florin Tîrnovan, avocat: Nu pot face absolut nimic la acest moment, atâta vreme cât mandatul respectiv a fost acordat de un judecător care a studiat anumite documente.

Reporter: Mandatul permitea percheziţii în acea locuinţă. Bănuiesc că daunele nu pot fi plătite

Florin Tîrnovan, avocat: Da, dacă era exact pe acel imobil şi nu este vreo greşeală de număr, de apartament, nu pot fi.

Corneliu Riegler susţine că aproape an de an le declară poliţiştilor care-i bat la uşă că tânara pe care o caută ei nu locuieşte la acea adresă. Se pare că, de această dată, oamenii legii au vrut să se convingă cu ochii lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri