Drum spre litoral, plin de gropi. Promisiunile autorităților

Data publicării:
drum litoral gropi

Administratorul drumului promite însă că, până la inceputul sezonului estival, porțiunea afectată va fi reparată. Consiliul Judeţean a prevăzut în buget bani pentru lucrari. Pentru început vor fi făcuți 2.000 de metri pătrați de plombări şi aproximativ 1 kilometru de covor asfaltic.

Costurile acestor lucrări se ridică la cinci milioane de lei.

Acum, soferii care vor să ajungă în Mangalia sau să treacă graniţa la bulgari prin punctul de frontieră de la Negru Vodă trebuie să fie foarte atenţi când trec de localitatea Cobadin. De acolo, drumul arată ca un circuit off road. Pe anumite porțiuni, gropile sunt adânci de 15-20 de centimetri.

Ultimele lucrări în această zonă au fost realizate la finalul anului trecut, atunci când au fost făcute plombări cu nisip şi pietriş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri