Elicopter SMURD prăbușit. Raed Arafat: Aparatul avea toate verificările făcute

Data publicării:
arafat in moldova

Elicopterul avea toate verificările făcute, a spus Raed Arafat. El a precizat că, pe lângă verificarea anuală din februarie, se fac și alte verificări periodice la intervale scurte de timp – la 50 sau 100 de ore de zbor. Unele dintre ele sunt făcute chiar suplimentar față de ceea ce prevede cartea tehnică a elicopterului, a adăugat el.

Acest elicopter, ca și celalalte elicoptere SMURD, este autorizat de zbor la vedere și instrumental noapte cu un singur pilot”, a spus Raed Arafat, întrebat dacă acest tip de elicopter era singurul elicopter care nu avea radar meteo la bord.

Secretarul de stat mai spus că pilotul unui elicopter este singurul care poate decide dacă un zbor este continuat sau nu, în condiții meteo dificile.

„Dacă pilotul sesizează că condițiile pe care le vede în față nu sunt bune, normal că abandonează misiunea. Și se abandonează misuni când vede că se schimba condițiile meteo. Asta e la decizia pilotului. Nimeni nu poate să o influențeze”, a spus Raed Arafat.

Secretarul de stat a precizat că autopsia trupurilor celor patru persoane decedate în acest accident a fost făcută în cursul nopții și urmează ca acestea să fie repatriate.

Un elicopter SMURD tip EC 135 s-a prăbușit ieri în Republica Moldova. Patru persoane și-au pierdut viața. Echipajul plecase în cea de-a doua misiune a zilei, pentru a prelua un pacient. Nu a ajuns însă la destinație. În apropiera locațității Haragâș, elicopterul s-a prăbușit.

Citiți și:

Elicopter prăbuşit | Ultima misiune
CRONOLOGIE. Alte accidente cu elicoptere SMURD sau cu echipaj medical
Echipajul elicopterului SMURD prăbuşit însuma zeci de ani de experienţă medicală şi de zbor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri