EXCLUSIV. Alina Cojocaru: Ne-au susţinut mulţi oameni, nu şi ministrul Culturii

Data publicării:
vlad alexandrescu 24 de minute

 „Nu ştiu cum s-a ajuns în situaţia să se spună că am avea vreo influenţă asupra vreunei hotărâri luate de ministrul Culturii”, spune Alina Cojocaru.

Aceasta povesteşte că, la începutul conflictului, după ce Johan Kobborg a anunţat că demisionează, a fost sunat de ministrul Vlad Alexandrescu. Însă proiectul propus de acesta nu era unul cu care cei doi să fie de acord. În consecinţă, au anunţat, pentru a doua oară, că pleacă. Au fost din nou sunaţi de ministru. „Dacă am fi avut puterea să facem la Operă ceea ce ne doream noi, vă rog să mă credeţi că am fi reuşit”, susţine Alina Cojocaru.

În ultimii doi ani, proiectul de la Opera Bucureşti a funcţionat pentru că toată lumea a fost de acord cu viziunea lui Johan Kobbor, mai spune ea: „Totul depinde de munca în echipă”.

Întrebată cum ar reacţiona dacă la conducerea Operei ar fi numit un director care să susţină proiectul de reformă, Alina Cojocaru este reticentă. Spune că experienţele din ultimele două săptămâni au învăţat-o că trebuie să ceară explicaţii la fiecare pas.

În ceea ce priveşte declarația făcută de ministrul Culturii, potrivit cărera l-a repus în funcţie, la un moment dat, pe fostul manager la dorinţa prim-solistei şi a lui Johan Kobborg,, Alina Cojocaru este fermă: „Nu este adevărat”. Concluzia ei: ”Am primit sprijin din partea multor oameni. Nu şi din partea ministrului”.

Pe de altă parte, îşi doreşte foarte mult o soluţie care să continue munca începută.

Va mai dansa Alina Cojocaru în România, dacă Johan Kobborg decide că nu mai poate colabora cu Opera Bucureşti? O întrebare la care balerina nu are încă un răspuns.

Citiţi şi:

EXCLUSIV: Alina Cojocaru şi Johan Kobborg, interzişi în Operă

EXCLUSIV. Interviu cu Alina Cojocaru: La audiţii au venit 3 români şi 300 de balerini străini

EXCLUSIV. Alina Cojocaru: Protestatarilor de la Operă le este frică de schimbare

EXCLUSIV. Alina Cojocaru: În lume, limba de conversaţie în balet este engleza, nu româna

EXCLUSIV. Alina Cojocaru: Mi-a fost teamă că se va termina aşa



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri