Familia pacientei în comă după ce i s-a făcut o transfuzie greșită dă spitalul în judecată

Data publicării:
sange transfuzie-3

Soțul femeii de 39 de ani a declarat că va consulta mâine un avocat pentru a decide pe cine va da în judecată, pe medicii care au comis eroarea sau spitalul.

„Ieri, când m-am reîntâlnit cu băiatul meu, pe care l-am adus înapoi de la munte, copilul a făcut o criză de plâns şi prin ce-am trecut aseară nu doresc nimănui să treacă. Pentru toate aceste chestii şi probabil altele, pe care o să le aflu în perioada următoare, cred că aceia care se fac vinovaţi de lucrurile astea vor trebui să plătească”, a declarat bărbatul pentru Digi24.

Pacienta se află încă în comă îndusă și de aseară medicii au trecut-o și pe tratament cu dializă.

Femeia a primit o transfuzie greșită de sânge în urma unei operații la Spitalul CF2.  Documentele puse la dispoziția inspectorilor sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) București atestă că proba de sânge pentru testul pretransfuzional a fost prelevată de o asistentă medicală de la o pacientă cu grupa AB4 pozitiv și etichetată cu numele pacientei de 39 de ani - transferată între timp la Spitalul Clinic Universitar de Urgență București - care are grupa de sânge O I pozitiv. 

Astfel, pacientei i-a fost administrată o unitate de sânge (masă eritrocitară) AB4 pozitiv, deși grupa acesteia de sânge este O I pozitiv.

La aproximativ o oră și jumătate după intervenția chirurgicală s-au instalat primele semne de șoc hemoragic și hematurie. Pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare și a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii. 

Pacienta era conștientă la acel moment și a indicat ea însăși faptul că are grupa sanguină O I pozitiv .Atunci a fost realizată eroarea de la testul pretransfuzional, analiza repetată indicând ulterior grupa corectă.

Echipa de chirurgi și ginecologi a fost nevoită să intervină chirurgical din nou pentru a opri sângerările masive ale pacientei. De atunci femeia se află în comă indusă.  

În cursul lunii iunie, o femeie a murit la Spitalul de Arşi, la o săptămână după ce i s-a făcut o transfuzie greşită.

Femeia, în vârstă de peste 79 de ani, a ajuns la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti în noaptea de 13 spre 14 iunie după ce a fost atacată de câini. Atunci i-a fost făcută o transfuzie cu grupa de sânge B, deşi aceasta avea grupa A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri