Incendiu la motorul unui avion TAROM

Data publicării:
atr tarom avion

FOTO: Facebook Borboly Csaba

x

ACTUALIZARE. „Potrivit programului de zbor al companiei Tarom, aparatul decolase cu direcţia de zbor spre Bucureşti, la scurt timp după decolare a fost observat focul, astfel, cei doi piloţi au decis aterizarea de urgență. După manevra reuşită, toţi pasagerii au fost în siguranţă”, a declarat Hardy Mihaly, director de comunicare al Aeroportului din Budapesta, citat de inforadio.hu.


Incidentul s-a petrecut la circa cinci minute după decolare, în timp ce aeronava, un ATR, un avion cu doua elice, era în curs de ascensiune. În avion s-a simțit fum, iar pasagerii au observat că una dintre elice se oprise. 

În aeronavă se aflau în jur de 25-30 de pasageri. Echipajul i-a liniștit, le-a dat instrucțiuni și le-a spus că se pregătesc de o aterizare de urgență. Au întors aeronava pe aeroport și aterizarea a decurs cu bine.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, se afla la bordul aeronavei și a relatat pentru Digi24 ce s-a întâmplat și cum au decurs lucrurile:

„Eu n-am văzut foc, dar a fost un fum intens, însoțitorul de bord ne-a zis să nu ne mișcăm deloc, să aplecăm capul și să vedem ce se mai întâmplă. Este un avion tip ATR care este cu două elice și apoi am văzut că una din elice s-a oprit, am mai urcat, eram în urcare, după cam 5 minute, încetul cu încetul, avionul a început să se întoarcă la aeroportul din Budapesta, pilotul ne-a zis că va fi o aterizare forțată, să fim atenți și am reușit să supraviețuim. (...) Cred că atât pilotul, cât și însoțitoarea de bord au fost ok, ne-au linsitit, ne-au întrebat dacă cineva simte vreo durere, așa că totul a fost OK, eu sper să ajungem acasă”.

Borboly Csaba a precizat că între timp compania a repartizat pasagerii la o altă cursă, care va ateriza la București la ora 22.30, ora României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri