Incendiu la Săruleşti. Mai multe trenuri de pasageri, blocate pe calea ferată

Data publicării:
masina de pompieri 1

ACTUALIZARE 23.30: CFR a transmis că circulația dintre Lehliu și Fundulea se desfășoară pe un singur fir.

„Începând cu ora 19, din cauza unui incendiu în Sala Releelor din Gara Săruleşti, circulaţia feroviară a fost întreruptă până în jurul orei 21. 30. Mai multe trenuri de călători au fost oprite. Pasagerii care au legături din Bucureşti vor fi redistribuiţi la trenuri potrivite pentru a ajunge la destinaţii în siguranţă. La acest moment, între Lehliu şi Fundulea circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, la cale liberă", a anunțat CFR Călători.

Potrivit poliţiei, nu s-au înregistrat victime.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 19.00, în clădirea în care se află sala releelor şi impiegatul de mişcare al CFR. Mai multe echipaje de pompieri încearcă la această oră să stingă flăcările.

„S-a supraîncălzit un releu, a fost o degajare de fum. N-a fost nicio persoană în gară. S-a evacuat fumul, s-a răcit releul, n-a fost nici problemă”, a declarat pentru News.ro colonelul Lucian Diaconu, şeful ISU Călăraşi.

Surse din cadrul poliţiei au declarat pentru News.ro că circulaţia feroviară este blocată pe ruta Săruleşti - Fundulea, fiind trei trenuri blocate la Lehliu, două la Dor mărunt şi alte două în Săruleşti şi Fundulea.

Majoritatea acestor garnituri circulă pe relaţia Bucureşti - Constanţa şi sunt trenuri de pasageri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri