Klaus Iohannis: Cetăţenii aşteaptă două lucruri de la SRI: să fie în siguranţă şi să le fie respectate drepturile

Data publicării:
iohannis SRI FB

FOTO Facebook Klaus Iohannis

„România este o ţară sigură, scutită de incidente de securitate şi terorism. În materie de securitate nu e loc decât de profesionalism 100%. Cred că cetăţenii aşteaptă două lucruri de la SRI: să fie în siguranţă şi să le fie respectate drepturile şi libertăţile”, a declarat preşedintele.

Mesajul preşedintelui:

„Le-am dat un mesaj celor de la SRI, şi-a făcut datoria pe deplin cu eficienţă şi seriozitate. Am ţinut să mulţumesc celor care lucrează în SRI, care, prin profesionalismul lor, fac România mai sigură într-o perioadă cu multe probleme şi riscuri.

Cea mai bună recunoaştere a activităţii serviciului e gradul de încredere de care se bucură din partea cetăţenilor.

Pentru 2015, am subliniat că România este o ţară sigură, scutită de incidente de securitate şi terorism. Am mulţumit celor care lucrează în SRI pentru că au asigurat securitatea cetăţenilor României.

Mă bucur să constat că SRI este un partener respectat şi credibil în comunitatea de informaţii euroatlantică.

Ne-am îndreptat atenţia asupra viitorului. Le-am spus ce aştept de la SRI şi ce cred că aşteaptă cetăţenii, aştept continuitate şi consecvenţă în acţiuni şi în rezultate, în materie de securitate nu e loc decât de profesionalism 100%. Consider că, pe fondul creşterii alarmante a ameninţării teroriste în Europa, coordonarea şi colaborarea serviciilor de intelligence e esenţială. Pe plan intern, are misiunea de apărare a statului de drept şi lupta contra corupţiei.

Cred că cetăţenii aşteaptă de la SRI două lucruri: să fie în siguranţă şi să le fie respectate drepturile şi libertăţile, în ambele direcţii are o datorie importantă.

Am vorbit şi despre restanţele pe care le avem în materie de legislaţie. Mă refer aici atât la reluarea discuţiei cu privire la legislaţia din domeniul securităţii cibernetice, cât şi la ansamblul reglementărilor în domeniul securităţii naţionale.

Absenţa unei legislaţii coerente, unitare şi actualizate în materie de securitate naţională rămâne o temă sensibilă. Avem nevoie de o reformă legislativă, care necesită timp, dezbatere şi coordonare, dar nu mai poate întârzia.

În fine, într-o societate democratică, controlul parlamentar eficient este esenţial şi poate să asigure premisele transparenţei, colaborării între instituţii şi credibilităţii publice a Serviciului.

O atitudine deschisă a SRI în raport cu Comisia de Control Parlamentar şi în raport cu societatea este semnalul că Serviciul respectă rigorile unui stat democratic şi acţionează în acord cu principiile lui".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri