Legea dării în plată, din nou pe masa deputaților

Data publicării:
ECONOMIE BANCNOTA 100LEI BANI AGERPRES-3

Social democraţii, în schimb, nu renunţă la ideea de a avea un prag care să delimiteze cazurile sociale de samsarii imobiliari. 

Legea dării în plată este aşteptată de mii de români, însă abia acum deputaţii încep dezbaterile pe marginea proiectului. Forma care a trecut de Senat îi nemulţumeşte pe aleşi, care vor să-i aducă noi modificări.

Suntem pentru eliminarea plafonului stabilit in Senat. Stabilește o discriminare foarte clară și temerea noastra că această lege, în baza acestui articol, poate fi atacată la CCR, e reală. Suntem pentru eliminarea programului „Prima casă” de sub incidența legii dării în plată”, a spus copreședintele PNL Alina Gorghiu.

Social democraţii vor însă ca legea să aibă un prag care să stabilească cine sunt cei care pot beneficia de lege.

„Sub nicio formă nu suntem de acord cu eliminarea unui plafon. Nu știu dacă e vorba de plafonul de 150.000 de euro, poate e puțin mărit. Un împrumut de peste un milion de euro nu reprezintă un caz social, cine a luat un astfel de împrumut nu poate fi trecut în categegoria cazurilor sociale din România. Sub nicio formă nu renunțăm la ideea pragului”, a declarat șeful PSD Liviu Dragnea.

Guvernul susţine legea dării în plată, însă nu în forma actuală. Prevederile existente pot afecta sistemul bancar, spune premierul Dacian Cioloş. Motiv pentru care Executivul cere modificare proiectului.

Nu cred că această lege sub acoperirea declarativă a cazurilor sociale să rezolve problemele speculatorilor imobiliari care au luat credite de milioane sau zeci de milioane de euro să cumpere imobiliare sau să investească în imobiliare și acum văd că nu le mai funcționează piața și să arunce în aer sistemul bancar ca să-și rezolve problemele”, a spus Dacian Cioloș.

Darea în plată este contestată de reprezentanţii băncilor. Ei spun că legea va duce la creşterea avansului pentru cei care vor să contracteze un credit imobiliar. În plus, va duce şi la dispariţia programului „Prima Casă”. Legea dării în plată prevede ca persoanele care au credite pentru locuințe să cedeze bunurile ipotecate către bănci, dacă nu mai au cu ce plăti împrumuturile.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri