Marii comercianți, negocieri cu micii producători

Data publicării:
mancare - GettyImages-72307999

Mai mulți producători din zona de Nord Est a țării s-au întâlnit cu reprezentanții unui lanț de hipermarketuri care sunt interesați să încheie contracte pentru ca în viitorul apropiat trebuie să aibă la raft mai multe produse româneşti.

Cei mai mulți dintre producători de legume, fructe, conserve și lactate spun că au sperat la o colaborare cu un hypermarket pentru că astfel ar putea să-și vândă produsele mult mai ușor șii nu ar mai fi nevoiți să piardă timpul din ușă în ușă la restaurante, magazine mici sau piețe și târguri.

„Produsele mele sunt dulcețuri, conserve de legume și fructe, dulcețuri și zacuști, compoturi, sosuri. Respectăm o linie a tradiționalului. Fiind totul clar muncă manufacturieră nu putem depăși 100 de borcane pe zi”, a spus producătorul Gică Neamțu.

„Noi suntem producători de legume și zarzavaturi proaspete. În principal distribuim în piețele agroalimentare din județul Iași și județele limitrofe. Ca să nu mai pierdem timp foarte mut cu statul la piață vrem ca produsele noastre să le dăm celor care se ocupă cu vânzarea și noi să ne vedem de producție”, a adăugat Eusehnie Feodorov, director executiv al Asociației Producătorilor de Legume din Târgu Frumos.

Viorel Șvabu are o mini fabrică de cașcaval în județul Botoșani. Lucrează în familie și spune că totul este traditional. Aşa se explică de ce nu produce mai mult de o sută de kilograme de cașcaval pe zi.

Chiar şi aşa, producătorul local spune că îndeplinește toate condițiile cerute de un mare magazin.

„Absolut tot, mașină cu frig, tot noi facem și transportul, certificate de conformitate tot, nu se pune problema, aprobări de la DSV ,analize, buletine de analize. Laptele se duce de două ori pe lună, cașcavalul se duce trimestrial, apa, sare, ambalaj… avem toate buletinele la zi”, a precizat Viorel Șvabu.

Marile magazine negociază în această perioadă cu mai mulţi producători din toată ţara în contextul adoptării legii supermarketurilor. Potrivit acesteia, marile magazine trebuie să asigure jumătate din marfa pe care o vând din producția românească.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...