Metoda "accidentul" | Primele victime din 2019

Data actualizării: Data publicării:
metoda-accidentul

Metoda "Accidentul" continuă să facă victime. Doi bătrâni din Timișoara au dat toate economiile adunate într-o viață și toate bijuteriile din casă, după ce un apel telefonic îi anunța că fiul lor a suferit un accident și că are nevoie de bani. Au aflat câteva ore mai târziu că fuseseră înșelați și au sunat la 112. Inspectoratul de Poliție Timiș desfășoară o campanie de informare și prevenire în această perioadă, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.

"În jur de 2,30, o sunat telefonul, de pe somn... cine Dumnezeu, nici nu m-am uitat la ceas, dup-aia m-am uitat, după ce m-o sunat. Zic, cine e la telefon? Copilul plângea... dar plângea un plâns de nu am mai putut să mai vorbesc. Zice, uite, am făcut un accident, am rupt picioarele la o femeie și șira spinării și îmi trebuie bani", povesteşte victima înşelăciunii.

Citește și ”Urmează câteva săptămâni de foc! PSD va repeta momentul ianuarie 2017”

Și așa, sub imperiul emoțiilor generate de vestea primită, femeia de peste 70 de ani din Timișoara i-a dat unui străin toți banii din casă, agonisiți într-o viață, împreună cu toate bijuteriile.

"Vine la ușă și să ies afară, să-i dau banii. (Reporter: Și a venit un bărbat?) Un băiat, uite așa era cu gluga, nu l-am văzut bine la față decât de aici în jos. Când i-am dat banii, l-am întrebat când o făcut accidentul și el a spus: Vorbește cu copilul", continuă victima.

Un sfat pe care l-a urmat. Așa au aflat că fiul său nu fusese implicat în niciun accident și că au fost victimele unei înșelăciuni prin metoda "Accidentul". Femeia mărturisește că de atunci trăiește un coșmar și nu își dă seama cum a putut să cadă în capcană. Polițiștii spun că tocmai pe astfel de aspecte mizează infractorii, atunci când încearcă să-și găsească victimele.

"În principal, încercăm să conștientizăm populația, să informăm populația. Vorbim cu cetățenii pe care îi întâlnim, mai ales cu cei din grupul țintă, peste 60 de ani, le spunem ce s-a întâmplat până acum și îi facem conștienți de ceea s-ar putea și de acum înainte și îi avertizăm că nu este bine să dea curs acestor telefoane", explică agent șef Florin Băcioiu - IPJ Timiș.

Polițiștii din Timiș au demarat o campanie - "Nu te lăsa păcălit!" - prin care vor ca mesajul lor să ajungă la oameni.

"La nivelul IPJ Timiș, în 2017, s-au constatat 43 de cazuri de înșelăciune prin metoda Accidentul, spre deosebire de 2018 în care s-a constatat o scădere, respectiv au fost 41 de astfel de cazuri. Prin campania Nu te lăsa păcălit urmărim informarea cetățenilor cu privire la pericolele la care aceștia sunt supuși pentru ca pe viitor, numărul acestor fapte să fie într-o continuă scădere", conchide agent principal Alexandra Petrovici - purtător de cuvânt IPJ Timiș.

Campania "Nu te lăsa păcălit!" se încheie luna viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri