Monica Pop este acuzată că a închiriat un spațiu din unitatea medicală a unei firme care a angajat-o

Data publicării:
pop

Compania care ar fi închiriat un spaţiu în spital, a angajat-o ulterior pe Monica Pop, potrivit anchetei jurnalistice. Managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice susţine că nu a încălcat legea.

Când am încheiat, era perfect legal, care-i problema? Şi încă o dată vă spun, cu ce am prejudiciat eu spitalul, sistemul sanitar, dacă am dat consultaţii într-un cabinet privat, de două ori pe săptămână, câte două ore”, afirmă Monica Pop, managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun însă că legea interzice acest lucru.

Funcţia de manager, persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate şi sau indemnizate, cu excepţia funcţiilor în domeniul medical din aceeaşi unitate”, spune Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Mai mult, conform tolo.ro, managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice ar fi beneficiat de sprijinul parlamentarului PSD Florian Popa, care s-a numit membru în Consiliul de Administraţie al spitalului. Deputatul a fost şi șeful Comisiei de concurs în fața căreia Monica Pop a trecut de două ori consecutiv examenul de manager al Spitalului de Oftalmologie. Din nou această respinge acuzaţiile.

În unul din procesele cu ANI, am primit şi despăgubiri de la ei, pentru afirmaţii...deci nici nu se pune problema. Este perfect legal, tot ce am făcut, asta vreau să vă spun”, spune Monica Pop, managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.

Şi Florian Popa, într-o intervenţie la un post de televiziune, a negat acuzaţiile: „În privința documentului prin care am semnat chiar eu numirea mea în Consiliul de Administrație al Spitalului de Oftalmologie, am semnat în acea zi peste o sută de numiri și a fost o eroare că mi-am semnat-o și pe a mea. Nu se poate vorbi de sprijin politic pentru doamna Monica Pop”.

Monica Pop este directorul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti din anul 1994 şi este cel mai longeviv manager de spital din Capitală.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri