Pește „proaspăt” de la hipermarket, plin de viermi

Data publicării:
pester

Peştele a fost cumpărat de la raionul de peşte proaspăt dintr-un hipermarket Auchan din Capitală.

Am decis să sun la ANPC. Mi s-a spus că, din păcate, sâmbătă şi duminica nu se lucrează. Mi-au răspuns la telefon şi m-au îndrumat să sun fie luni, ori să trimit un email sau să completez formularul de reclamaţie de pe site-ul ANPC”, spune femeia.

Reprezentanţii ANPC au declarat că procedura actuală şi numărul redus de personal nu permit ca angajaţii să aibă program şi în weekend.

Aşa funcţionează în momentul de faţă Autoritatea, aşa funcţionează toate autorităţile de stat. Nu există un program pompieristic. Ar trebui lucrat în schimburi dacă ar trebui făcut un program 24 din 24. Totodată, în anumite zone există un număr foarte mic de comisari”, spune Paul Anghel, director ANPC.

În aceste condiţii, femeia a făcut reclamaţie direct la magazin. Reprezentanţii magazinului spun că au făcut verificări.

„Persoana responsabilă de permanenţa magazinului a investigat imediat situaţia, în conformitate cu procedurile interne şi cele prevăzute de legislaţie. Ne exprimăm regretul faţă de această situaţie şi invităm clientul la magazin pentru a-şi recupera banii, cu precizarea că în urma investigaţiei realizate a rezultat că produsul este conform. Menţionăm că întreaga cantitate de peşte este recepţionată cu documente care atestă calitatea produselor.” - sursa: răspuns Auchan, pentru Digi24

Clienta a făcut o reclamaţie şi pe site-ul Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...