Petrecere cu protocol regal

Data publicării:
petrecere

Raluca Stratulat este asistentul personal al Principesei Moştenitoare. În fiecare an, înainte de garden party-ul de 10 mai, se ocupă de organizare şi caligrafiază fiecare invitaţie în parte.

Fiecare invitație e pusă în plic. Conține și o foaie care are informaţii privind modul în care se va desfăşura evenimentul, care vor fi punctele de interes, orarul şi dress codul,” explică Raluca Stratulat.

Invitaţia este un semn de respect şi preţuire al Familie Regale pentru persoana care o primeşte. Aşa că toate detaliile contează.

„Este foarte important să avem grijă şi la timbrare. Fiecare plic are fie un timbru cu Reginele României, fie cu Regii României, au dimensiuni diferite şi sunt şi de valoare diferită,” mai spune Raluca Stratulat.

În mod excepţional, anul acesta, petrecerea, care avea până acum loc la Palatul Elisabeta, va fi găzduită de Castelul Peleş.

Este o premieră, nu s-a întâmplat niciodată acolo, nici în perioada de regalitate. De regulă, erau organizate pe peluza de la Stâna Regală. Sunt fotografii în arhivă cu Regele Mihai și Regele Carol 2, cu invitaţi din străinătate, erau în uniforme militare și se organiza garden party-ul acolo,” spune Ion Tuca, directorul Casei Regale.

Protocolul Casei Regale impune şi un dress code obligatoriu: costum cu cravată pentru domni şi ținută de după-amiază Cu pălărie pentru doamne.

S-a reîncercat reintroducerea pălăriei ca și accesoriu vestimentar în evenimentele de la Palat, sau de la Peleș, pentru că era un obicei folosit înainte de '47. În Marea Britanie deja nu mai este nevoie să se precizeze pe invitație această cerință,” precizează Sandra Gatejan, director de protocol.

Ca-n fiecare an, pe 10 mai, la ora 18.00, Membrii Familiei Regale vor ieşi în balconul Castelului pentru a saluta mulţimea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri