Povestea celor 800 de kilograme de cocaină descoperite pe plaja din Sfântu Gheorghe

Data actualizării: Data publicării:
cocaina

Şapte persoane au fost reţinute până acum în cazul celor 800 de kilograme de cocaină descoperite sâmbătă pe plaja din Sfântul Gheorghe. Drogurile provin din America de Sud şi trebuiau să ajungă la narco-dependenţii din vestul Europei. Transportul era monitorizat de ofiţerii de la Crimă Organizată şi de procurorii DIICOT. Anchetatorii au găsit, tot în Delta Dunării, încă o barcă cu care drogurile erau transportate.

Procurorii şi poliţiştii de la combaterea crimei organizate monitorizau de săptămâni bune transportul de cocaină. Planurile contrabandiştilor au fost, însă, dejucate de o furtună puternică pe Marea Neagră.

Cărăuşii nu au mai putut controla ambarcaţiunea în care erau cei 36 de saci cu cocaină. Au abandonat drogurile, în valoare de 300 de milioane de euro, pe o plajă sălbatică dintre Sulina şi Sfântu Gheorghe.

Ioan Buda, şeful Poliţiei Române: „Noi monitorizăm toate navele care navighează pe Marea Neagră prin sistemul SCOMAR şi aici chiar am avut informaţii, dar în decurs de două - trei zile a fost şi o furtună.”

Drogurile au fost descoperite pe plajă de un localnic, care a alertat autorităţile. 800 de kilograme de cocaină erau împrăştiate pe lângă barca naufragiată. Cel mai probabil, traficanţii au lovit ambarcaţiunea de o stâncă şi s-au răsturnat.

Ioan Buda, şeful Poliţiei Române: „Nu a fost o captură întâmplătoare, a fost o captură la care am avut informaţii şi avem în continuare”.

Carmen Dan, ministrul de Interne: „Iar eu vreau să vă asigur că vom rămâne vigilenţi tocmai pe aceste rute consacrate pentru contrabandă”.

Cocaina era transportată spre Europa de Vest de cetăţeni sârbi şi spanioli, cu ajutorul unor complici români.

Şapte persoane au fost deja reţinute. Lotul din care fac parte drogurile găsite în România este unul mult mai mare, spun autorităţile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri