PROGNOZA METEO. Vreme de vară

Data publicării:
VREMEA 27

Astăzi vremea va deveni caldă, mai ales în regiunile intracarpatice. Maximele zilei vor fi cuprinse între 21 de grade în Delta Dunării şi 30 de grade în Câmpia de Vest. Totuşi, după-amiaza şi seara, în estul, sud-estul ţării, dar şi la munte, îşi vor face apariţia ploile de vară, cu tunete şi fulgere. Cu totul izolat, cantităţile de apă vor fi mai importante şi poate cădea grindină.

Şi în Bucureşti temperaturile vor creşte considerabil, astfel că maxima se va situa în jurul valorii de 27 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată. Presiunea atmosferică va mai scădea puţin.

Va fi cald şi la munte, dar nu vor lipsi ploile de la amiază, mai ales în zona Carpaţilor Orientali şi a Meridionalilor. Acestea vor fi însoţite de descărcări electrice, vânt în rafale şi se menţin condiţiile de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 grade în Ceahlău şi 22 de grade în Munţii Apuseni, la Stâna de Vale.

În jurul a 22 de grade vor fi în orele prânzului şi la malul mării. Însă apa se va menţine mai rece, cu doar 16...17 grade în staţiunile din sudul litoralului. Atmosfera va fi uşor instabilă, aşa că spre seară, trecător poate ploua slab.

Vremea se va menţine caldă şi în următoarele două zile, iar meteorologii anunţă maxime de peste 30 de grade în mare parte din ţară. Însă marţi, temperaturile mai scad puţin şi se vor opri la 28 de grade Celsius. În ceea ce priveşte ploile, acestea sunt aşteptate duminică doar trecător, în est, sud-est şi pe la munte, iar la începutul săptămânii viitoare aversele se vor înmulţi şi îşi vor face apariţia în majoritatea regiunilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri