Protestele din penitenciarele din țară iau amploare. 1.400 de deținuți, în greva foamei

Data publicării:
razmerita penitenciare captura

Valul protestelor a început acum două zile la penitenciarul de la Iaşi. Deţinuţii au rupt plasele de sârmă de la ferestrele celulelor, au dat foc saltelelor şi au reuşit să iasă pe acoperiş. 500 de condamnaţi de acolo sunt în greva foamei. Conducerea penitenciarului a cerut ajutorul trupelor speciale de la Jandarmerie ca să ţină deţinuţii la respect. Ieri dimineaţă, condamnaţii şi-au anunţat rudele că au fost bătuţi. Familiile au mers la închisoare să vadă ce s-a întâmplat, dar programul de vizite a fost suspendat.

Au intrat peste deţinuţi şi i-au omorât în bătaie. ”

***

„La 1 dimineața a fost ridicat din pat. În cameră nu l-au bătut, dar unde l-au dus, l-au bătut rău de tot, am înțeles că are o mână ruptă.”

La Penitenciarul Botoşani, situaţia scăpat de sub control. Peste 20 de condamnaţi au reuşit să treacă de grații, de toate măsurile de securitate şi de gardieni... Şi au ajuns pe acoperişul închisorii.

Protestele au continuat pentru a doua seară la rând. Detinuții au aprins focuri cu prosoape refuzând să respecte ora de stingere.

Penitenciarul Bistriţa este al 11-lea care s-a alăturat protestelor. Aici, deţinuţii s-au plimbat pe acoperişul unităţii, au scos cearşafurile pe ferestre şi au aruncat cu ce au apucat spre gardieni.

La Tulcea, condamnaţii şi-au scos hainele pe fereastră şi le-au dat foc în semn de solidaritate cu ceilalţi deţinuţi din ţară. Cu toţii cer acelaşi lucru.

„S-au suit pe geamuri, au dat foc la saltele, dupa care m-a sunat și a zis că au bagat mascații peste ei să îi bată.”

Ionuț Rotaru, purtător de cuvânt Penitenciarul Tulcea: „Condiţii mai bune de cazare şi graţiere. Ceea ce a produs acest eveniment a fost o coalizare în urma emisiunilor de televiziune vizionate care au prezentat situaţii similare din alte penitenciare.

Spirite încinse şi la Penitenciarul Rahova din Bucureşti, unde sunt închiși mulți condamnaţi cu nume sonore.

Ministrul Justiţiei le-a transmis deţinuţilor că nu va lua decizii sub presiune.

Raluca Prună, ministrul Justiției: „Vreau să spun uitându-mă în camere, și sper să mă vadă deținuții să le spun că nu servește nimănui continuarea și escaladarea acestor tensiuni. Înțeleg nerăbdarea, îi asigur pe cei aflați în detenție că lucrăm la identificarea unor soluții. Escaladarea tensiunii în penitenciare nu va genera adoptarea de măsuri grăbite, nu voi adopta nicio măsura sub presiune.”

Proteste au fost şi la penitenciarele de la Poarta Albă, Oradea, Miercurea Ciuc, Vaslui, Giurgiu şi Brăila.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri