Trei sferturi din industria textilă din România, sub etichete străine 

Data publicării:
Donatii haine GettyImages-487207858

Cele 9.700 de companii din industria Românească a textilelor au peste 250.000 de angajați. Şi 70% din producţie este în regim de Lohn, potrivit datelor federaţiei patronale din domeniu, citate de Wall-Street.ro. Adică 70% din hainele produse în România sunt vândute în magaziele marilor mărci din toată lumea. Zara, H&M, Louis Vuitton, Armani sunt doar câteva dintre companiile de modă care colaborează cu fabricile din România.

Potrivit patronatelor, această colaborare s-a schimbat în bine de-a lungul timpului. În anii '90, proprietarii marilor mărci voiau să profite doar de forţa de muncă din România. Deoarece fabricile de textile de aici nu aveau reţele bine puse la punct de furnizori, străinii aduceau toate materiile prime în România, de la materiale, etichete şi până la accesorii. Angajaţii români doar le transfomau în haine. Acum, însă fabricile mai primesc doar etichetele de la marile companii pentru care lucrează.

Materialele sunt cumpărate de jucătorii români din industria textilelor de la proprii lor furnizori din ţară sau de peste hotare.I

Acum industria este mai integrată şi impactul ei în economie este mai mare faţă de acum 20 de ani. Mai ales că exporturile fabricilor româneşti către magazinele străine de haine au crescut foarte mult. Anul trecut au ajuns 5,7 miliarde de euro.

Cea mai mare pondere au avut-o exporturile de haine care s-au ridicat la trei miliarde de euro anul trecut, în vreme ce exporturile de produse din piele le-au adus fabricilor româneşti încasări de 1,6 miliarde de euro, iar cele ale confecţiilor au adus încă 1,1 miliarde de euro.

Patronii fabricilor din acest sector spun că dacă industria auto este separată în industria producătoare de maşini şi cea producătoare de componente, atunci industria textilă este cel mai mare exportator al României.

Totuşi şi fabricile din sectorul modei au specializări diferite. Aproape 6.000 produc îmbrăcăminte, 2.000 se ocupă de marochinărie, iar 1.900 se ocupă de alte confecţii, arată datele patronatului din domeniu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri